Caută
Close this search box.

Bebeluş suspect de meningită, mort în elicopterul SMURD

 

Un băieţel de 8 luni, suspect de meningită, a murit într-un elicopter SMURD în noaptea de marţi spre miercuri, la 14 minute după decolare. Micuţul era transferat de la Suceava la Iaşi, la cererea disperată a părinţilor. Acum, medicii din Suceava sunt acuzaţi de incompetenţă de părinţii copilului.

Familia copilului este dintr-un sat de lângă comuna suceveană Brodina. Mama povesteşte că micuţul a început să se simtă rău vineri, când a făcut febră. Medicul de familie a bănuit mai întâi că îi cresc dinţii, apoi că are o infecţie şi i-a administrat un tratament cu antibiotice.

Pentru că bebeluşul continua să se simta rău, părinţii l-au dus luni la Rădăuţi, de unde a fost trimis la Suceava. Aici medicii au bănuit că ar putea avea meningită şi l-au trimis la boli infecţioase, de unde a fost retrimis pentru tratament în secţia de terapie intensivă.

Mama acuză medicii de la Suceava că, până marţi, nu i-au permis să transfere copilul la Iaşi. Micuţul a fost preluat de un elicopter, însă era deja în comă. Transportul i-ar fi putut pune viaţa în pericol micuţului, ar fi avertizat medicii.

Copilul a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii ieşeni nu l-au mai putut salva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri