terenuri-obositeRomânia a liberalizat piața funciară la 1 ianuarie 2014, conform obligațiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din Uniunea Europeană să cumpere terenuri agricole în țară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole. „S-a tot vorbit de vânzarea pământului la străini. Vreau să vă spun un mesaj foarte clar: nici eu nu îmi doresc ca pământul să fie vândut la străini, îmi doresc ca pământul să fie utilizat de comunitățile locale, pentru că e o resursă pe care greu o puteți obține din altă parte, nu puteți practic să o obțineți din altă parte. Dacă o pierdeți, odată ce ați renunțat la o astfel de resursă, cu greu puteți s-o obțineți înapoi. Însă, oricâte legi am da noi la nivel național pentru a legifera vânzarea pământului către străini, nu pot aceste legi să înlocuiască dorința proprietarilor de a vinde sau nu pământul, de a-l vinde sau a-l valorifica la nivel local”, afirma premierul Dacian Cioloș în urmă cu câteva luni, la o întâlnire cu fermierii români. „Am pierdut, ca ţară, 2 milioane de hectare prin înstrăinări către străini. Vânzarea terenurilor din patrimoniul naţional, a terenurilor agricole este o probleme naţională şi nu comunitară”, a precizat și Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România. Nenumărate semnale de alarmă a tras în Parlamentul European și euroalesul Daniel Buda, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Rurală din cadrul instituției. Iar mai nou și reputați experți din străinătate au ajuns la concluzia că ceea ce se întâmplă în România nu este normal. „România este cumpărată metru cu metru, hectar cu hectar. În aceste condiții, România riscă să ajungă în situația Mexicului şi Braziliei de la sfârșitul secolului XIX şi începutul secolului XX când, pe fondul polarizării sociale, au avut loc grave turbulenţe sociale”, susține Michel Merlet, reprezentantul Forumului mondial privind accesul la terenuri și la resurse naturale (FMAT).

Daniel BUDA

„Din păcate, Comisia Europeană, tributară a unor interese mai mult decât evidente, şi o spun răspicat cu subiect şi predicat, ne spune că este o problemă de legislație națională. Nu vrem nimic altceva decât o legislație unitară la nivel european în materia achiziționării terenurilor! În aceasta săptămână am participat la şedinţa Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, în cadrul căreia au avut loc dezbateri pe tema situației concentrării terenurilor agricole în UE: modalități de facilitare a accesului agricultorilor la terenuri precum şi un schimb de opinii cu reprezentantul Forumului mondial privind accesul la terenuri și la resurse naturale. Problema concentrării terenurilor româneşti în mâinile unor corporaţii străine m-a preocupat încă de anul trecut când, personal, am semnalat-o instituţiilor naţionale şi europene. Acest fenomen constituie un pericol serios pentru comunităţile rurale autohtone deoarece locuitorii zonelor respective pierd controlul asupra unor suprafeţe mari de pământ. Am intervenit în cadrul dezbaterii, denunţând ipocrizia Comisiei Europene care, pe de-o parte declară că vânzarea terenurilor către străini intră în competenţa statelor membre însă, în momentul în care România a încercat să modifice legislaţia şi să stopeze fenomenul acaparării terenurilor către străini, Comisia Europeană a intervenit şi nu a permis această iniţiativă”, a declarat Buda.

01-atac

Redăm mai jos intervenția integrală a lui Michel Merlet, reprezentantul Forumului mondial privind accesul la terenuri și la resurse naturale, citată de EuroStiri.eu. „Am observat că agricultura din țările europene se află într-un proces de mutație profundă și rapidă cu o polarizare rapidă, o concentrație a terenurilor și nu este vorba propriu-zis de acapararea terenurilor ci mai mult de o transformare a producției agricole care iarăși ridică niște probleme Europei care trebuie să aleagă în ce direcție va evolua agricultura sa. Este importantă această delegare pentru că în anii 60, la începutul PAC-ului, s-au luat niște decizii care nu mai sunt de actualitate, s-au schimbat foarte mult după 40, 50 de ani și nu se mai poate face ceea ce se dorea la începutul anilor 60. În primul rând, consensul a fost că având în vedere principalele provocări internaționale avem o mare problemă și contradicţie între producția capitalistă, salariată și agricolă familială. Aici avem probleme de ocupare, economice legate de valoarea adăugată, de bogăție și de tot ce se produce pe 1 hectar și problema biodiversității fertilității solurilor sau în ce privește lupta schimbărilor climatice. Participanții la forum de oriunde veneau ei s-au pus de acord că producția agricolă țărănească și gestionarea individuală în acest mod sunt mai benefice societății decât marile exploatații de tip industrial. Toată lumea a zis asta, cei de la Comisie au vorbit despre interesul general dar care este acel interes general? Care ar fi forma de producție care răspunde acestui imperativ de interes general? Evoluția actuală este concentrată de concentrarea terenurilor în tot mai puține mâini, mai avem fenomenul acaparării terenurilor și uneori chiar încălcarea populației locale și asta înseamnă un mare pericol asupra umanității dincolo de cei care sunt direct vizați de acapararea terenurilor. Acesta este un lucru foarte important de menționat și dacă ne concentrăm prea mult pe drepturile omului și pe acapararea terenurilor trecem cu vederea problema economică și de protecţie a mediului care sunt importante în cadrul interesului general. Apoi liberalizarea schimbului de produse agricole pe plan internațional și pe de altă parte sprijinul financiar pentru marile exploataţii agricole sunt cauzele acestor evoluții negative și asta se întâmplă ți în Europa adică caracterul concurențial al agriculturii și fermierii care sunt productivi și mai puțini productivi sunt puși în concurență. Asta înseamnă că unii sunt împinși la ruină. Distingem productivitatea muncii și productivitatea netă pe hectar pentru că cei care au cea mai bună productivitate a muncii sunt cei care au cei mai puțini angajați și cei care produc cel mai puțin pe hectar deci marile companii sunt cele mai negative aici în sensul că îi ruinează pe cei care lucrează pe lotul lor de pământ. Și s-a calculat că dacă pe plan internațional se aplică politica din Franța începând din anii 60, adică să scadă politica agricolă activă, până la 2,3 % ar trebui să ne întorcem la 3 sau 4 miliarde de locuri de muncă suplimentare. Bineînţeles că nu se poate face asta. Şomajul este cel care este, și atunci nu are niciun sens astăzi să existe întreprinderi foarte eficiente pe plan agricol dar care nu mai au niciun fel de angajat dar care nu mai au niciun fel de valoare adăugată la hectar plus consecințe foarte negative asupra mediului și naturii. Iată ce s-a spus la forum și s-a spus cu tărie și anume că interesul general trebuie să revină în această dezbatere privind agricultura. Şi mai este o problemă. Azi, la nivel internațional, avem 50% populație în mediul urban și nu mai putem să ne mai gândim la agricultură astăzi fără să ne gândim la ce se petrece în orașe în mediul urban. În Europa este și mai grav pentru că nu avem agricultori astăzi care mai supraviețuiesc și cum mediul urban este tot mai prezent este foarte greu să ignorăm aceste soluții așa cum vede și Comisia. Este foarte greu să se facă asta pentru că cei din orașe nu sunt interesați deloc de ce se întâmplă în mediul rural și agricol, eventual ce se întâmplă la periferiile orașelor. Asta este o mare problemă și este ceea s-a desprins la acest forum. Bineînțeles că s-a spus multe alte lucruri, se vor publica și o serie de concluzii în continuare, nu mai insist. Acum, foarte pe scurt, situația din Europa.

Agricultură

Am făcut aici o listă a documentelor care a fost o bază de plecare la forum. Avem un studiu făcut de Via Campesina Europa, un altul care a fost făcut de Comitetul Economic și Social de asemenea și Parlamentul European comandase un raport de la Transnational Institute, mai sunt și alte asociații cum ar fi Afer din Franța, care au produs multe publicații care ideologic nu sunt pe aceeași lungime de undă și nu este vorba de dreapta sau de stânga al politicii ci este vorba de ce vrem noi în Europa în materie de agricultură. Din păcate, nu am putut să spun ce a spus doamna Noichl pentru că am venit cu întârziere dar vroiam să spun ceva în legătură cât de diverse sunt tradițiile agriculturii rurale în Europa. Pentru că pe de altă parte nu trebuie uitat că tradiția, chiar dacă nu este uniformă, are un punct comun și anume este vorba de tradiția unei ferme agricole familiale. De asemenea, dorința de a avea un venit decent pentru fermier nu numai capitalist și apoi posibilitatea de modernizare și chiar de export pentru aceste ferme asta era dezideratul dar față de acum 50 de ani, lucrurile s-au diversificat. Există o mare polarizare. Pe de-o parte structuri capitaliste imense care vin în Est de pildă din principiul colectivizării forțate urmate apoi de restituirea terenurilor și proprietăților care totuși nu a însemnat neapărat o reintrare în drepturi a proprietarilor care nu mai sunt agricultori, de exemplu în România. Apoi în vechea Europă avem alte evoluții, de pildă în Franța evoluții legate de apariția tot mai multor societăți, firme agricole care sunt companii care gestionează agricultura, ceea ce înseamnă că s-a schimbat mult modul de funcționare. Deci, am trecut de la modelul agricol familial de mic producător care vrea să păstreze patrimoniul, care vrea să-l transmită din generație în generație care vrea să protejeze natura din jurul său. Trecem la o logică de acționariat, proprietari chiar dacă inițial acești acționari sunt membrii familiei respective, istoric vorbind, asta înseamnă că trebuie o reglementare a pieței funciare. În Franța s-a încercat să se reglementeze achiziționarea de terenuri, vânzare-cumpărare dar și arenda însă nu se reglementa deloc tot ce înseamnă acționariatul propriu zis pentru că astăzi chinezii pot să vină să cumpere milioane de hectare, foarte multe vii și alte terenuri fără niciun fel control. Pe de altă parte, există un fel de confuzie între cei care apără producția agricolă ca atare și cei care au o logică de tip firmă, companie. Asta este o treabă care trebuie obligatoriu abordată. Tot în acestă dezbatere trebuie spus că Europa nu trebuie să se intereseze doar de tipul de proprietate asupra terenului dar și să se intereseze de dimensiunile exploatației respective sunt 2 chestiuni diferite. Putem foarte bine să lăsăm proprietatea proprietarului dar să reglementăm dimensiunile exploatației respective și să se știe ce se produce pe ea. Ei bine în Europa, darea în arendă este foarte importantă. În România de pildă, s-au dat înapoi terenuri așa cum s-a întâmplat și în Ucraina după schimbarea de regim însă nu s-a permis celor care și-au luat înapoi terenurile să redevină ţărani, producători agricoli familiali și atunci cei care au venit cu bani, cu capital, au răscumpărat aceste terenuri și fac exploatații. Nu știu în România, avem multe exploatații de peste 50.000 de hectare dacă îmi aduc eu bine aminte și în Franța avem exploatații medii de 60% sau în alte țări avem exploatații medie de 10 hectare și ajungem într-o situație ca în Brazilia sau Mexic la sfârșitul secolului XIX începutul sec XX, marea polarizare care a dus la atâtea tulburări sociale. Vom avea probleme și aici dar polarizarea este un fenomen în creştere în condițiile în care nu mai suntem în anii 60 când toată lumea avea loc de muncă. Apoi, trebuie să ne mai gândim de legătură între mediul rural și cel urban și problema mediului înconjurător apoi migrația internă, externă, cum se combină acești factori inclusiv optimizarea spațiului rural. Deci trebuie redefinite modurile în care se face agricultura astăzi în sec XXI şi asta va trebui să se întâmple în fiecare țară europeană în parte dar și pe plan european pentru că nu putem să lăsăm Europa să promoveze liberalizarea capitalului dacă ea repune în discuție în mod esențial tot ce înseamnă sprijinul pentru agricultura familială așa cum este ea în multe țări.

External view of the European Parliament in Strasbourg

Pentru participanții la forumul de care v-am vorbit este clar că numai producția țărănească, familială, bazată pe teritoriu și în cooperare cu orașele apropiate se poate face această mutație necesară și asta va însemna că lobby-urile vor fi atât de puternice încât să nu mai aibă atâta influență la nivelul Comisiei Europene așa cum există astăzi. Există de fapt 2 propuneri: pe de-o parte să oprim concentrarea aceasta de terenuri pe de altă parte să să îi ajutăm pe tinerii fermieri care vor să-și deschidă o fermă, că-i în România că-i în Anglia peste tot trebuie să-i promovăm pe acești tineri fermieri care se întorc la țară. Apoi, cu orice preț trebuie să favorizăm producția țărănească și nu să gândim că este o producție pur capitalistă pe bază de rentabilitate maximă pentru că rezultatul final va fi exact contrar interesului general pentru toţi europenii. O să închei cu 2 propuneri principale care sunt 2 scenarii posibile, nu am epuizat subiectul, trebuie modificate politicile și instrumentele la nivelul Europei în sensul în care aceste instrumente sunt contraproductive față de interesul general. CE înseamnă asta? Înseamnă să se revadă modul în care subvențiile PAC se petrec astăzi, asta s-a întâmplat și la discuțiile noastre din 2015. Este vorba de plafonare să nu se mai facă plăți la hectar ci plăți pentru fermieri cu adevărat activi, cei care au proprietăți foarte mari să primească nu știu câți bani şi cei mai mici să nu plătească nimic. Apoi producția alimentară și producția de agrocarburanți, este o discuție importantă și respectarea naturii asta s-a preconizat la ultimul val de negocieri, dar nu suficient de mult. Mai multă libertate la nivelul țărilor care să se adapteze mai bine la aceste provocări. Să ajutăm mai mult țările care sunt cumva la coada clasamentului și apoi să strângem concurența de tip capitalist în domeniul funciar și al terenurilor. Toţi economiștii au spus și spun că pământul nu este un capital ca oricare altul și se pornește de la acestă premisă este cât se poate de eronat și ne-a adus în situaţia în care suntem. Să favorizăm fiecare stat membru, o reglementare a piețelor funciare de toate tipurile, apoi o agricultură bazată pe teritoriul respectiv să incităm tinerii care vor să se întoarcă la țară să o facă să se simtă utili social pentru că ei sunt pionierii noii agriculturi europene de care avem atât de mult nevoie și nu vom face nimic din asta dacă nu vom reuși să implicăm și orașele în asta pentru că este vorba de societatea europeană în ansamblul ei care este afectată și nu este vorba de cine este sprijinit într-un anumit loc ci să ne punem întrebarea ce se va întâmpla cu Europa în ansamblul său dacă ne vom trezi că urmăm Brazilia în acest model de transformare agricolă, un model cât se poate de negativ”, a spus expertul.

49 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 5 =