Caută
Close this search box.

A început sezonul rece în București, oficial!

RADET a anunțat că astăzi, la ora 17,00, a început furnizarea agentului termic pentru încălzire către consumatorii urbani din Municipiul Bucureşti. Prin efectuarea probelor la cald, în ultimele zile căldura s-a resimţit în sectoarele 2, 3, 4 şi parţial în sectoarele 1, 5 şi 6. După terminarea probelor, toţi consumatorii racordaţi la sistemul de termoficare vor beneficia de căldură.

RADET a subliniat că din cauza inerţiei termice a sistemului de termoficare şi a clădirilor, căldura va fi resimţită treptat în apartamente, urmând ca în cursul zilei de 11 octombrie 2016 să fie la parametri normali.

Punctual, pot apărea deficienţe în furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură, care însă vor fi soluţionate cu celeritate.

Clienţii RADET sunt rugaţi să deschidă vanele montate pe circuitul de încălzire din subsolul blocurilor, precum şi robineţii montaţi pe calorifere pentru a se realiza o încărcare şi o aerisire corectă a instalaţiei de încălzire.

Lipsa încălzirii la unele scări de bloc, poate fi cauzată de faptul că sunt asociaţii de proprietari care nu şi-au deschis vanele de la subsol urmare a solicitărilor venite de la locatari.

Până în data de 10 octombrie, aproximativ 3.000 din totalul celor 10.500 de asociaţii de proprietari au solicitat amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire. În cazul lipsei căldurii, cetăţenii sunt rugaţi să verifice cu prioritate lista cu datele asociaţiilor de proprietari şi a reprezentanţilor legali (preşedinte asociaţie, administrator) care au solicitat amânarea furnizării agentului termic, publicată pe site-ul www.radet.ro– secţiunea „Starea sistemului”, care va fi actualizată zilnic.

Telefonul consumatorului de agent termic: 031- 9442.

Decizia furnizării agentului termic pentru încălzire a fost luată cu respectarea prevederilor articolului 117 din H.G. 425/1994, potrivit cărora: “Începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18.00 – 6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10°C sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18.00-6.00”. Dispeceratele RADET şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea oricăror probleme apărute în teren. Pentru informaţii suplimentare, bucureştenii au la dispoziţie numărul de telefon: 031 –  9442.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri