Caută
Close this search box.

Procesul intentat de Ponta pentru doctoratul retras a fost amânat

Procesul intentat de fostul premier Victor Ponta, în care solicită judecătorilor suspendarea ordinului ministrului Educației prin care i s-a retras titlul de doctor în drept, a fost amânat pentru data de 21 octombrie.

Victor Ponta nu s-a prezentat la Curtea de Apel București, însă a fost reprezentat de un avocat. Acesta a depus la dosar o cerere prin care invocă un alt temei juridic pentru suspendarea actului administrativ semnat de ministrul Educației, informează Agerpres.

De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Educației au cerut amânarea procesului pentru a studia noile acte de la dosar, astfel încât instanța a amânat dezbaterile pentru data de 21 octombrie.

Tot acum, avocatul lui Ponta a anunțat că va deschide un proces separat în instanță, prin care solicită anularea ordinului ministrului Educației. Noul dosar a fost deja înregistrat, joi, la Curtea de Apel București, însă nu a primit deocamdată un termen de judecată.

La data de 1 august, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului științific de doctor în drept aparținând fostului premier, Victor Ponta.

Ordinul ministrului Educației a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.

Ponta a atacat decizia ministrului Educației în instanță, iar în urma acestui proces Baroul București a suspendat discuțiile privind excluderea fostului premier din avocatură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri