Poliţişti arestaţi pentru mită, abuz şi corupţie, la GiurgiuRomânia face paşi important în eliminarea corupţiei la nivel înalt, spre deosebire de ţara vecină, Bulgaria, unde lupta anticorupţie trenează, comentează Euronews.

În 2007, anul aderării, ambele ţări erau clasate ca cele mai corupte din blocul comunitar, însă, la un an după ce un scandal de corupţie a dus la schimbarea guvernului de la Bucureşti, condus de social-democratul Victor Ponta, datele obţinute de Euronews arată amploarea măsurilor luate de România în acest sector, scrie postul de televiziune pe site-ul său oficial. Direcţia Naţională Anticorupţie afirmă că a trimis în judecată nenumăraţi parlamentari, primari şi magistraţi în ultimii doi ani şi jumătate.

Numai anul trecut, 1.250 de oameni au ajuns în instanţă pentru acuzaţii de corupţie, relatează News.ro, inclusiv fostul premier Victor Ponta, care se declară nevinovat. Printre ei se mai numără 16 parlamentari, 5 miniştri şi 97 de primari şi viceprimari. Numărul este comparabil cu cel din 2014 (1.167 de oficiali judecaţi pentru corupţie) şi de aproximativ trei ori mai mare decât în 2004 (451 de persoane judecate pentru corupţie).

De partea cealaltă, Bulgaria, criticată dur de autorităţile de la Bruxelles în ianuarie pentru că nu a obţinut „progrese concrete şi tangibile” în lupta anticorupţie, a înfiinţat abia recent un centru pentru a combate acest flagel, la mai mult de un deceniu după cel din România. Experţii spun că economiile ambelor ţări au avut de suferit în urma corupţiei, pentru că acest fenomen descurajează companiile străine de la a face investiţii.

93 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 3 =