Caută
Close this search box.

Greva companiei aeriene Lufthansa: Sute de zboruri, anulate

Compania aeriană germană Lufthansa se află în cea de-a doua zi de grevă a piloților, care deja  au avertizat că protestul va continua și vineri, sute de zboruri fiind anulate miercuri și joi, relatează AFP.

Peste 900 de zboruri, operate de cel mai mare transportator din Europa, Lufthansa, au fost anulate joi după ce miercuri, în prima zi de grevă, au fost anulate alte 876 de zboruri.

Dintre zborurile anulate joi, 82 sunt pe distanțe lungi, ceea ce va afecta aproximativ 115.000 de pasageri cu plecarea sau sosirea în Germania, potrivit informațiilor oferite de compania aeriană Lufthansa.

Din cele aproximativ 3.000 de zboruri programate pentru ziua de joi, doar 2.100 vor fi operate de compania aeriană germană.

Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) care îi reprezintă pe piloții de la Lufthansa a anunțat că greva piloților se va prelungi cu încă 24 de ore până vineri, când vor fi afectate doar zborurile pe distanțe scurte cu plecare din Germania.

Vereinigung Cockpit a decis să intre în grevă în urma eșecului negocierilor cu managementul pentru un nou contract colectiv de muncă pentru cei 5.400 de piloți și copiloți. Sindicatul solicită o majorare salarială medie de 3,7% pe an, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o înghețare a salariului.

Celelalte companii din cadrul grupului Lufthansa, respectiv Eurowings, Germanwings, Swiss, Austrian Airlines, Air Dolomiti și Brussels Airlines nu sunt afectate de greva piloților de la firma mamă.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloților și personalului de bord încercând să introducă noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face față competiției crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar și din partea companiilor low cost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri