Caută
Close this search box.

Exportăm cereale, importăm carne şi biscuiţi. Cum arată balanţa comercială a României

România înregistrează un deficit comercial cu produse alimentare de 254 de milioane de euro după primele nouă luni ale anului 2016, deşi cantitatea de bunuri exportate este de peste două ori mai mare decât cea importată, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Exporturile au crescut cu 2,7% în primele nouă luni din acest an faţă de perioada similară din 2015, până la 4,322 miliarde de euro, în timp ce importurile au totalizat 4,57 miliarde de de euro, în creştere cu 9,3%, arată datele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În perioada menţionată au fost importate peste 5,9 milioane de tone de produse agroalimentare, însă cantităţile exportate au fost de două ori mai mari, respectiv 12 milioane de tone. Reiese că România exportă cantităţi mari de produse agroalimentare, dar ieftine, şi importă cantităţi mai reduse, dar mai scumpe. Statistica demonstrează că în topul exporturilor de produse agroalimentare se află în continuare cerealele livrate în spaţiul intra şi extra comunitar. Pe primul loc se situează grâul şi meslinul, ţigările de foi şi trabucurile ocupă locul al doilea în topul exporturilor, fiind urmate de seminţele de rapiţă, porumb, seminţe de floarea-soarelui şi orz. În ceea ce priveşte importurile, cele mai mari sume sunt achitate pentru carnea de porc proaspătă şi refrigerată, pentru produsele de patiserie, brutărie şi biscuiţi, grâu şi meslin, preparate alimentare, zahăr din trestie sau din sfeclă şi zaharoză chimic pură, respectiv cafea. Uniunea Europeană rămâne principalul partener în comerţul agroalimentar al României, în condiţiile în care în primele nouă luni din anul 2016 au fost livrate produse agroalimentare către ţările membre, în valoare de 2,56 miliarde de euro, şi o cantitate de 4,5 milioane de tone de produse, iar în România au ajuns de pe piaţa comunitară 4,69 de milioane de tone de produse agroalimentare, valorând 3,76 miliarde de euro. În ţările terţe au fost exportate în aceeaşi perioadă 7,53 milioane de tone de produse, în valoare de 1,75 miliarde de euro, şi au fost importate 1,23 milioane de tone produse agroalimentare, totalizând 814 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri