Serviciul de Telecomunicaţii Speciale promite că vom avea cele mai transparente alegeri de după 1989. Procesele verbale din fiecare secţie vor fi făcute publice treptat după miezul nopţii, iar tabletele sunt pregătite să înregistreze întregul proces de numărare a voturilor. În cazul în care un operator va opri filmarea, în serverele STS va fi transmisă imediat o alertă.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a testat sistemul de două ori în ultima săptămână pentru a se asigura că totul funcţionează corect. Operatorii care vor răspunde de tablele au fost instruiţi, însă dacă vor întâmpina probleme, STS are un call center care va lucra în ziua alegerilor.

Orice tentativă de fraudă va duce la transmiterea de alerte în serverul central. Specialiştii STS ştiu în orice moment dacă tabletele mai au sau nu baterie, dacă sunt conectate la internet sau dacă cineva a încearcat să şteargă vreun fişier. În plus, aplicaţia îi va depista instant pe cei care încearcă să voteze la mai multe secţii.

Materialele video vor fi păstrate 3 luni pe serverele STS, iar mai apoi vor fi distruse. După miezul nopţii vor fi făcute publice voturile înregistrate în secţiile de votare, iar pe site-ul Biroului Electoral Central vor fi postate şi procesele verbale din fiecare secţie.

Foto: Tania Furnea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 2 =