Andreea Esca şi-a văzut proiectul on-line pe print, revistă de 130 de pagini lansată astăzi. Primul număr Alistmagazine pe hârtie și-a acoperit cheltuielile, a declarat Andreea Esca într-un interviu pentru Paginademedia.ro. Revista lansată astăzi va apărea periodic, deși inițial era gândită ca o apariție specială de Crăciun.

„Sunt, dacă am numărat bine, 50 de pagini de publicitate”, a spus Andreea Esca despre publicația pe care a lansat-o astăzi și pe hârtie, după ce a pornit Alistmagazine.ro în această primăvară.

Revista și-a acoperit cheltuielile, astfel încât va apărea periodic, spune Andreea Esca. “Am în plan numărul doi, care va fi la sfârșitul lui februarie. Revista va fi trimestrială, deși la început mă gândeam că va fi așa, doar un număr de Crăciun. Pentru că lumea a fost plăcut impresionată și pentru că am reușit să ne acoperim cheltuielile – pentru că și asta e important – am zis că da, să o scoatem și trimestrial”, a mai adăugat vedeta Pro TV.

Revista se distribuie gratuit, în cafenele, restaurante, clinici, dar și pe Aeroportul Otopeni, iar tirajul este de 10.000 de exemplare. Esca speră ca revista să ajungă și la concerte și la târguri: „Diseară, vor fi 300 de exemplare disponibile pentru cei care vin la concertul Deliei. Vom distribui și la Târgurile pe care le organizăm și la care vin mii de oameni. Primul dintre ele: Crazy Christmas, sâmbătă, la The Ark”, a menționat Andreea Esca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 4 =