Caută
Close this search box.

Generalul Emil Străinu: „Invenţiile de geniu vor fi desecretizate pentru a salva omenirea”

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a dat publicităţii un raport intitulat „Viitoarele şocuri mondiale”, care cuprinde cele mai mari ameninţări ce vizează omenirea în perioada următoare. Singura soluţie pentru aceste pericole: ideile oamenilor de geniu, ascunse până acum de ochii publicului.

Printre aceste pericole au fost enumerate: o criza financiară fără precedent; conflicte violente între populaţie şi autorităţi, determinate de sărăcie; o furtună geomagnetică catastrofală din cauza activităţii solare; o pandemie declanşată de un  microorganism împotriva căruia nu există antidot; un atac cibernetic care ar putea paraliza Internetul şi toate sistemele informatice. Generalul dr. Emil Străinu, care a participat la mai multe reuniuni internaţionale pe tema ştiinţelor neconvenţionale, ne-a explicat care sunt amănuntele legate de acest raport.

Criza economică se accentuează

Luptele de stradă s-ar putea generaliza. Conflictele pot izbucni în multe ţări între autorităţi şi populaţia nemulţumită de măsurile tot mai drastice care se iau pentru a face faţă crizei. De altfel, profesorul Nouriel Roubini, supranumit profetul crizei a spus că încetinirea ritmului de dezvoltare din China şi daunele cu care se confruntă Japonia ar putea forma „furtuna perfectă” care ar putea ameninţa din nou economia mondială. „Există deja indicii pentru anumite elemente de fragilitate. Toată lumea avertizează că datoriile private şi publice au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit”, a spus Roubini.

În acest context, pericolul unei noi crize economice profunde ar putea fi evitat prin introducerea unor noi tehnologii în circuitul economic mondial. ”Mai multe personalităţi din lumea ştiinţifică au confirmat faptul că la inţiativa preşedintelui SUA marile  corporaţii transnaţionale şi marile instituţii bancare vor introduce tehnologii noi, ţinute la secret de mulţi ani, în industrie. Preşedintele american a cerut desecretizarea invenţiilor pentru că acestea vor realiza un salt tehnologic faţă de momentul actual şi vor genera creştere economică la nivel mondial”, ne-a explicat generalul Emil Străinu, fost consilier parlamentar pe probleme de ameninţări asimetrice.

Pe scurt, este vorba despre introducerea pe piaţă a unor noi tipuri de obiecte, produse prin tehnologiile mai sus amintite, pe care populaţia să le cumpere, iar în acest fel să se accelereze circulaţia banilor în economie – lucru care determină creştere economică generală.

Printre invenţiile ţinute la secret se află şi cele ale inginerului român Gogu (George) Constantinescu (n. 1881 – d. 1965), care a lucrat mult timp în Anglia. Multe din ideile sale au fost secretizate de Guvernul Marii Britanii pentru că aveu o aplicabilitate militară deosebită. Menţionăm că, printre altele, Gogu Constantinescu este inventatorul asfaltului.

Microorganismele au devenit rezistente la medicamente

În ultimii ani, omenirea este ameninţată de bacterii necunoscute, rezistente la antibiotice. Potrivit unui studiu realizat de britanici, cei care descoperiseră încă din 2009, o bacterie rezistentă la aproape toate antibioticele, există pericolul răspândirii unor astfel de microbi la nivel global. Faptul că nu pot fi stopate cu nici un tratament, face din aceste microorganisme ameninţări mai periculoase decât bomba atomică.

4,5 milioane de calculatoare sunt victimele unui atac cibernetic

Atacul cibernetic înseamnă creearea unor programe care să infecteze calculatoarele ţintă şi să preia controleze informaţiile din ele. The Daily Telegraph a dat publicităţii un raport al firmei Kaspersky, producătoare de antiviruşi, conform căruia a fost descoperită o reţea formată din 4,5 milioan de calculatoare „ţinute sub control„ de hackeri prin metoda atacului cibernetic, din care 80.000 de calculatoare s-ar afla în România.

Într-o reţea infectată, atacatorul poate face orice vrea cu informaţiile din calculatoarele pe care le controlează. Specialiştii atrag atenţia că un atac cibernetic ar putea paraliza, pe o perioadă destul de lungă şi cu efecte catastrofale, activitatea întregii omeniri.

 Fenomenele meteo o iau razna din cauza Soarelui

”Printre temele de interes major pentru toţi locuitorii planetei, pe primul plan se manifestă o îngrijorare accentuată în lumea ştiinţifică referitoare la modul de evoluţie din prezent cît  şi din viitorul apropiat  a activităţii solare care se pare că nu mai respectă nimic din ceea ce ştiau pînă acum specialiştii în fizica  soarelui. Aceste modificări vor mări numărul atît cantitativ cît şi calitativ fenomenele meteo extreme şi vor accentua numărul de fenomene geofizice în special cutremure,  erupţiile vulcanice şi anomaliile magnetice”, ne-a spus generalul Străinu. Furtunile solare pot provoca şi întreruperea sistemului de alimentare cu energie electrică pe timp nedefinit, lucru care ar însemna o catastrofă.

Din păcate, omenirea nu are cum să se apere, deocamdată, de activitatea solară ieşită din comun.

O nouă temă fierbinte pentru conducătorii lumii: cooperarea cu extratereştrii

Cea mai ”exotică” temă, nedată publicităţii, se referă la modul cum ar trebui recunoscut de cei ce conduc lumea contactul şi cooperarea cu civilizaţiile extraterestre, realizat de zeci de ani, încă din prima jumătate a solului trecut.

”Se pare că din motive deocamdată inexplicabile, contactul s-a realizat într-un mod total dezavantajos cu o civilizaţie ce este deosebit de agresivă  şi imperativă în relaţiile derulate pînă acum cu civilizaţia umană. Se pare totuşi că <Clubul Galactic>, care  gestionează activitatea în această zonă a galaxiei, arbitrează actuala situaţie foarte delicată pentru pămînteni creată de un oportunism comunicaţional excesiv al unor <reprezentanţi> ai Terrei”, a mai spus Emil Străinu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri