Caută
Close this search box.

Legea care majorează salariile profesorilor și doctorilor este constituțională

Curtea Constituţională a decis că Legea de aprobare a OUG 20/2016, prin care Parlamentul a majorat salariile din educaţie şi din sănătate, este constituţională şi a amânat pentru vineri decizia pe sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind legea PSD prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale.

Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.

Legea de aprobare a OUG 20/2016 a fost atacată la CCR de către Guvern şi PNL, cele două sesizări fiind conexate de judecătorii CC.

Sesizarea pe Legea iniţiată de PSD care elimină 102 taxe nefiscale a fost făcută în noiembrie. Preşedintele Iohannis susţine în motivarea sesizării că prin lege sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri