Caută
Close this search box.

Elevi români vor putea vorbi cu un astronaut aflat pe Staţia Spaţială Internaţională

Profesorii și elevii români din învățământul pre-universitar vor putea vorbi cu astronautul Agenției Spațiale Europene (ESA), Thomas Pesquet, care se află în prezent la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS).

Thomas Pesquet va intra în legătură video directă cu participanții și va oferi răspunsuri la întrebările adresate de profesori și selectate anterior de organizatori.

Evenimentul este organizat de Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială (ESERO) România și Agenția Spațială Română (ROSA) în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și are loc pe data de 24 ianuarie 2017, în Aula Magna a Universității.

Profesorii și elevii interesați să participe la eveniment trebuie să completeze acest formular care poate fi găsit la adresa: https://goo.gl/forms/ZpSuRPufbEIo0Kwj1

Admiterea în sală se face doar pe bază de invitație, locurile fiind rezervate conform listei de participanți.

Astronautul Thomas Pesquet promovează conceptul de „Spațiul în viața de zi cu zi”

Evenimentul va începe la ora 13,30 cu prezentări din partea reprezentanților Agenției Spațiale Române (ROSA), ESERO România, Agenției Spațiale Europene (ESA) și Universității de Vest din Timișoara. Singurul cosmonaut român, Dumitru Dorin Prunariu, va susține o prezentare despre rolul pe care îl joacă spațiul în viața noastră cotidiană.

Întâlnirea cu Thomas Pesquet se va desfășura în intervalul 17,45 – 18,05. Legătura se va stabili atât cu România, cât și cu alte două țări participante, Irlanda și Portugalia. Deoarece evenimentul presupune o legătură în direct cu Stația Spațială Internațională, programul poate suferi modificări în funcție de conexiune.

Thomas Pesquet se află la prima sa misiune spațială, denumită Proxima, și are ca obiectiv educațional promovarea conceptului „Spațiul în viața de zi cu zi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri