Ultimele răscoale ţărăneşti din Europa s-au petrecut în România, în 1888 şi 1907, sub influenţa unor “turişti” ruşi, care au manipulat populaţia rurală. Contextul politic: România şi Bulgaria urmau să se unească sub coroana regelui Carol I al României, acţiune încurajată insistent de Germania lui Otto von Bismarck. Cancelarul voia să scoată Balcanii de sub influenţa Rusiei şi să îi orienteze definitiv către Germania. Doar că Moscova a contraatacat…

Răscoala din 1907 s-a declanşat la sfarsitul lunii februarie în localitatea Flămânzi, din Botoşani, şi s-a răspândit apoi în toată ţara. Mişcarea a fost reprimată de guvern, iar acţiunile armatei s-au soldat cu uciderea unui număr necunoscut de ţărani. Cauzele economice ale răscoalei din 1907 sunt ciudate din punct de vedere statistic. Anul agricol 1906 fusese extrem de bun, recoltele deosebit de bogate, iar ipoteza foametei este, aşadar, exclusă. De asemenea, în primii ani ai secolului XX, circa 51,3 la sută din terenul arabil al ţării se afla în proprietatea ţăranilor. Ceea ce le lipsea cu adevărat oamenilor era posibilitatea de a-şi folosi pământul în mod eficient.
Eficienţă pe care o atingeau doar arendaşii greci sau evrei, care, veniţi de obicei din vestul Europei, aduceau cu ei cea mai modernă tehnologie agricolă. Contextul politic internaţional al acestei răzvrătiri i-a făcut pe
istorici să lege ultima revoltă ţărănească din Europa de răscoala desfăşurată în 1888 în Dâmboviţa şi de interesele marilor puteri în zonă.

România şi Bulgaria urmau să se unească
În 1883, România lui Carol I (foto) a intrat în blocul T r i p l e i Alianţe conduse de Germania şi a ieşit astfel de sub influenţa Rusiei. În anul 1886 a fost pregătită în detaliu unirea ţării noastre cu Bulgaria, sub sceptrul
lui Carol I, în forma unei monarhii dualiste. Întreaga presă bulgară, mari personalităţi culturale şi politice din ţara vecină, numeroşi cetăţeni de la sudul Dunării au pledat entuziast pentru această unire. Existenţa unui
stat-tampon, care ar fi controlat tot malul estic al Mării Negre, ar fi împiedicat probabil declanşarea Primului Război Mondial.
Însă Rusia a organizat o revoltă a bulgarilor în februarie 1887, combinată cu o insurecţie militară la Silistra şi Rusciuk, pentru a împiedica unirea.
Între timp, primul  ministru Ion C. Brătianu (foto) a primit de la serviciul de informaţii al Armatei Române date despre răspândirea în ţară a unui număr impresionant de agenţi ruşi. Era un fel de invazie asemănătoare cu cea din 1989 a “turiştilor” de la Moscova, despre care fostul premier Petre Roman declara: “Le-am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000-30.000 de oameni. S-au retras ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”.

Se făcea propagandă rusească
Revenind la momentul 1888, conform istoricilor, ruşii ce se dădeau drept vânzători ambulanţi de icoane străbăteau satele româneşti şi făceau propagandă pentru “Marea Rusie”. În acelaşi an, ei au reuşit, cu susţinerea Moscovei şi a opoziţiei politice de la Bucureşti, să declanşeze în România o revoltă menită să dea jos guvernarea liberală. Prin jocul întâmplării, Ion C. Brătianu a demisionat înainte să fie declanşată răscoala pregătită pentru răsturnarea lui, iar guvernul conservator, care a preluat puterea, a fost nevoit să înăbuşe revolta stârnită de propriii oameni.
Ca urmare, cercetările făcute de poliţie şi de procurori fie au fost oprite, fie au fost denaturate în procesele care au urmat şi care au dat sentinţe numai împotriva ţăranilor. Urmare a întregii tevaturi, România şi Bulgaria nu s-au unit, dar au intrat sub sfera de influenţă germană. În 1905, încordarea diplomatică dintre România şi Rusia s-a accentuat, în condiţiile în care mişcările comuniste – care au dus într-un final la prăbuşirea Rusiei ţariste – s-au amplificat. În acei ani, activitatea unor cercuri autohtone socialiste de orientare marxistă, dar şi a unor instigatori bolşevici veniţi din străinătate a avut un rol deosebit de important atât în declanşarea, cât şi în desfăşurarea revoltei aşa-zis ţărăneşti de la 1907.

Transport de 50.000 de puşti interceptat la graniţă
În volumul “Istoria loviturilor de stat din România”, Alex Mihai Stoenescu menţionează că în acea perioadă, şeful din umbră al activităţilor socialiste antiromâneşti a fost Cristian Racovski (foto), care primea ordine de la Lenin şi Troţki. Bolşevicii plănuiseră declanşarea unei revoluţii pe spaţii largi europene şi vedeau o legătură strânsă între provocarea mişcărilor anarhiste pe care le aveau în vedere pentru Rusia şi cele din statele vecine.
De fapt, în 1905, în Rusia chiar avusese loc o încercare de revoluţie, care fusese însă înăbuşită de regimul ţarist. Iar o bună parte dintre activiştii care puseseră la cale acea revoltă eşuată se refugiaseră în zonele estice ale ţării noastre, exact în locurile unde aveau să apară primele scântei ale răzmeriţei din 1907. În anul 1906, o grupare condusă de Cristian Racovski a încercat să introducă în ţară, prin Dobrogea, circa 50.000 de puşti, transport capturat însă de autorităţile româneşti.
Racovski însuşi a recunoscut, într-o autobiografie, că răscoala din 1907 din România s-a produs sub influenţa de netăgăduit a mişcărilor similare din Rusia. În 1917, revoluţia bolşevică a avut succes în Rusia, iar România, în viziunea bolşevicilor, ar fi trebuit să facă parte din URSS.

Tablou… ilogic: ţăranii fug spre locul de unde vin gloanţele


Tabloul lui Octav Băncilă, un pictor de stânga, care a abordat cu redilecţie viaţa grea a muncitorimii şi ţărănimii, este reprezentativ pentru viziunea pe care socialiştii români, apoi comuniştii de după 1945 au imprimat-o publicului în legătură cu răscoala de la 1907. Despre acest tablou s-a spus că este ilogic, în sensul că ţăranii fug exact înspre locul din care vin gloanţele. În legătură cu victimele răscoalei, comuniştii vehiculau un număr de 11.000, dar ei au adunat morţii cu răniţii şi cu arestaţii, de aceea, datele sunt incerte…

 

181 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here