Caută
Close this search box.

Interpreta hitului mondial Lambada, arsă în propria mașină

 

Cântăreața braziliană Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului mondial Lambada, a fost găsită moartă carbonizată în mașina sa, joi, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro, s-a aflat din surse din cadrul poliției.

„Da, pot confirma acest lucru”, a declarat pentru AFP un polițist de la comisariatului local, referitor la moartea artistei, fără a oferi detalii suplimentare imediat.

Potrivit presei locale, corpul cântăreței a fost găsit carbonizat în interiorul vehiculului său, nu departe de domiciliul acesteia, în noaptea de miercuri spre joi.

Prezența a doi bărbați înarmați a fost semnalată în apropiere de locuința cântăreței în timpul nopții, potrivit site-ului de știri G1, care citează ”informații preliminare” ale Poliției militare locale. Dar este încă prematur să se stabilească o legătură formală cu decesul, potrivit anchetatorilor citați de G1.

Brigada de pompieri locală a fost apelată telefonic prima dată în timpul nopții pentru a interveni în stingerea unui incendiu la domiciliul artistei. Apoi, la scurt timp, s-a primit al doilea apel ce raporta un incendiu la un vehicul în apropiere. În interiorul acestei mașini, care aparținea cântăreței, a fost găsit corpul acesteia. Urmează să fie efectuată o autopsie.

Împreună cu grupul franco-brazilian Kaoma, Loalwa Braz Vieira a cunoscut gloria în anul 1989 interpretând cântecul ”Chorando se foi” (A plecat în lacrimi), mai cunoscut sub numele de „La Lambada”. Cântecul, însoțit de un videoclip cu scene vesele și senzuale, a fost un succes la nivel mondial, fiind vândut în 15 milioane de exemplare în peste 100 de țări. De asemenea, albumul pe care figurează cântecul s-a vândut în aproape cinci milioane de exemplare.

Lambada este de fapt un gen muzical tropical ce îmbină carimbo, merengue, salsa și zuk, a cărui figură emblematică braziliană era Loalwa Braz Vieira în anii 1980.

Considerată una dintre cele douăzeci de voci cele mai ascultate din lume, potrivit Guinness World Records, ea a vândut aproape 30 de milioane de albume în timpul carierei sale, care a durat aproape patru decenii.

Artista a lansat un album solo în 2006, pe care îi plăcea să-l descrie ca „o călătorie între romantism și explozia ritmurilor care fac parte din personalitatea mea ca artist”, după cum relatează Direct Matin.

Loalwa Braz Vieiraa trăit mai mulți ani în Franța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri