Caută
Close this search box.

Oficial. Donald Trump este cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite

 

Donald J. Trump a depus vineri jurământul în cadrul ceremoniei oficiale din fața Capitoliului din Washington DC, devenind al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

‘Eu, Donald Trump, jur solemn să-mi îndeplinesc cu credință atribuțiile de președinte al Statelor Unite și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a prezerva, proteja și apăra Constituția Statelor Unite’ — este jurământul rostit de noul președinte al SUA în timpul ceremoniei urmărite în direct de milioane de oameni din lumea întreagă.

Imediat după depunerea jurământului, președintele Trump a susținut un discurs moderat prin care a reiterat principalele idei expuse în timpul campaniei. Trump a susținut că America și cetățenii ei o vor duce mai bine în mandatul său, că se vor crea noi locuri de muncă și că oamenii vor prospera. De asemenea, a adăugat că se vor investi bani în noi construcții, în șosele, în agricultură. În ce privește politica externă, Trump a spus că va întări actualele alianțe și că va face noi alianțe, fără să pomenească însă vreo țară sau vreun continent. Ca într-o politică a izolaționismului, cel de-al 45-lea președinte a spus că va întări și granițele SUA și că toată industria se va baza pe resursele interne.

Pe lângă Barack Obama, președintele care și-a încheiat mandatul, la ceremonie au mai fost prezenți foștii președinți Jimmy Carter, George W. Bush și Bill Clinton. Hillary Clinton, contracandidata lui Trump la scrutinul din 8 noiembrie, a fost și ea prezentă.

Ceremonia de învestire a lui Donald Trump ca președinte al SUA a odată cu sosirea la Capitoliu a principalilor protagoniști, președintele ales și președintele care își încheie mandatul, Barack Obama, împreună cu familiile lor.

Actul a debutat cu prezentarea invitaților speciali, printre care s-au numărat și foștii președinți George W. Bush și Bill Clinton, împreună cu soțiile lor, Laura și Hillary.

Ceremonia s-a desfășurat în fața clădirii Congresului SUA, alături de imensa esplanadă a National Mall, unde s-au adunat sute de mii de simpatizanți ai lui Trump.

Sursa foto: usatoday.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri