Caută
Close this search box.

Tenis, Shenzen. Simona Halep, eliminată din primul turneu al anului 2017

 

Simona Halep (numărul 4 în clasamentul mondial) a fost învinsă, miercuri dimineaţă, scor 3-6, 6-4, 5-7, de Katerina Siniakova (locul 52 mondial) şi a fost eliminată de la turneul de la Shenzen, disputat pe suprafaţă dură, încă din faza optimilor de finală.

Simona Halep a avut probleme în startul meciului şi s-a văzut condusă cu 4-0 de o adversară care a intrat dezinhibată pe teren. Siniakova a jucat agresiv şi s-a distanţat pe tabelă graţie unei serii neverosimile de 10 puncte consecutive. Sportiva originată din Constanţa a reuşit imediat rebreak-ul, însă nu a mai putut remonta handicapul şi a cedat primul set, cu 6-3.

În setul secund, Simona Halep a revenit de la 1-2 la 3-2, a schimbat tactica, a făcut pasul în faţa şi a reuşit să întoarcă meciul în favoarea sa. Pentru prima oară, Siniakova se enervează şi îşi cheamă antrenorul pentru a-i acorda sfaturi, iar acest lucru se vede şi pe tabelă, aceasta preluând conducerea cu 4-3. Halep a gestionat mult mai bine finalul manşei şi a câştigat trei game-uri consecutive pentru a-şi adjudeca setul cu 6-4.

În decisiv, niciuna dintre jucătoare nu a reuşit să câştige pe propriul serviciu, în primele cinci game-uri. Siniakova s-a desprins la 4-2, însă Halep a luat trei game-uri la rând şi a întors la 5-4. Jucătoarea din Cehia a condus cu 6-5, iar Halep avea nevoie de break pentru a nu părăsi competiţia. Românca a avut trei şanse de break, însă le-a irosit pe toate, iar Siniakova a închis meciul cu 7-5.

Katerina Siniakova va juca în faza următoare împotriva Ninei Stojanovic (Serbia, 142 WTA) sau a tunisienei Ons Jabeur (193 WTA), ambele venite din calificări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri