Caută
Close this search box.

Trump îl trimite acasă pe președintele mexican dacă ţara lui nu va plăti zidul de frontieră

 

Președintele SUA, Donald Trump a declarat joi, că omologul său mexican, Enrique Pena Nieto, ar trebui să-și anuleze vizita la Washington dacă Mexicul refuză să plătească pentru construirea unui zid de-a lungul graniței dintre cele două țări, relatează Reuters.

‘SUA au un deficit comercial cu Mexicul de 60 de miliarde de dolari. A fost o înțelegere unilaterală de la începutul NAFTA, fiind pierdute numeroase companii și locuri de muncă. Dacă Mexicul nu dorește să plătească pentru zidul care este foarte necesar, atunci ar fi mai bine să se anuleze viitoarea reuniune’, a scris Donald Trump pe Twitter.

Personalități ale opoziției mexicane i-au cerut miercuri președintelui Enrique Pena Nieto să își anuleze întâlnirea cu omologul său american, Donald Trump, care a semnat un ordin privind construcția unui zid la frontiera dintre SUA și Mexic, pentru a o opri pătrunderea imigranților ilegali pe teritoriul american.

Trump a semnat ordinul chiar în timp ce ministrul economiei și șeful diplomației mexicane se aflau la Washington, pentru a negocia întâlnirea dintre cei doi președinți. Liderul de la Casa Albă a afirmat în repetate rânduri că Mexicul va suporta costul zidului. El și-a anunțat deja, de duminică, intenția de a renegocia tratatul trilateral de liber schimb în America de Nord (NAFTA), intrat în vigoare între Statele Unite, Canada și Mexic în 1994.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri