Caută
Close this search box.

SUA: Unul din trei musulmani se teme pentru siguranța sa

 

Unul din trei musulmani din SUA se teme că ar putea fi vizat de grupuri care susțin supremația albilor după alegerea președintelui Donald Trump, în timp ce 42% dintre ei afirmă că, la școală, copiii lor au fost hărțuiți din cauza religiei lor, potrivit unui sondaj realizat de Institutul pentru Politici Sociale și Înțelegere și dat publicității luni, relatează miercuri Reuters.

Această teamă contribuie la o rată mai mică a votului în rândul cetățenilor musulmani adulți, potrivit sondajului.

Potrivit sursei citate, 38% dintre musulmani se tem că ar putea fi victime ale grupurilor care susțin supremația albilor, un procent mult mai mare decât în cazul altor religii, iar aproape unul din cinci muslumani intenționează să părăsească Statele Unite ‘dacă acest lucru devine necesar’, arată Agerpres.

Prin comparație, 27% dintre evrei, 11% dintre protestanți și 8% dintre romano-catolici și-au exprimat aceleași îngrijorări.

Un procent de 42% dintre musulmani au afirmat că, la școală, copiii lor au fost hărțuiți din cauza religiei lor. În unul din patru cazuri a fost implicat un profesor, conform sondajului.

Doar 61% dintre musulmani au declarat că au votat la alegerile prezidențiale din 2016, mai puțini decât oricare alt grup religios major, potrivit sondajului realizat în rândul a 2.389 de persoane în perioada 4 — 23 ianuarie. Unul din trei musulmani care nu a votat a afirmat că a făcut acest lucru pentru că nu susținea niciunul dintre candidați.

Sondajul are o marjă de eroare de 5,1% în rândul musulmanilor și 2,8% în rândul publicului larg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri