Caută
Close this search box.

Astăzi este Paștele Blajinilor, cei care ne salvează prin posturi și rugăciuni

Blajinii, cărora li se mai spune şi Rohmani sau Urici, sunt fiinţe mitice, reprezentări ale oamenilor primordiali sau ale strămoşilor. Se spune că ei au luat parte la facerea lumii şi că, de atunci, susţin stâlpii de sprijin ai Pământului. Astăzi este ziua lor, sărbătorită atât de ei, cât și de oameni: Paștele Blajinilor.

La o săptămână după Paşti, în ziua de luni care urmează după Duminica Sfântului Toma, în estul şi sudul Europei se sărbătoreşte Paştele Blajinilor, un amestec între mituri străvechi şi datini creştine. Această zi se mai numeşte şi Lunea Morţilor, Paştele Morţilor, Paştele Mic, Paştele Rohmanilor.

Blajinii trăiesc la hotarul dintre lumea văzută şi lumea nevăzută la ostroavele Apei Sâmbetei – râu imaginar, care izvorăşte de sub rădăcinile Bradului Lumii, înconjoară Pământul de trei, şapte sau nouă ori şi se varsă în lumea cealaltă prin Sorbul Pământului, care mărgineşte lumea văzută de lumea nevăzută.

Este a patra specia umanoidă create de Divinitate

Pomeniţi de mitologia română, blajinii sunt una dintre cele patru specii umanoide de pe Pământ.

Prima a fost a căpcăunilor. În volumul ”Mitologia română” Romulus Vulcănescu îi prezintă pe căpcăuni drept prima încercare a Divinității de a crea o spiță care să îi semene. Pentru că această încercare a fost nereușită, căpcăunii ai fost omorâți de uriași, următoarea specie umanoidă. Exemplare răzlețe de căpcăuni au supraviețuit însă până în era omului: Muma Pădurii, Păduroiul, zmeii. De la ei au rămas toponime precum Păduroiul din Deal, sau zona Vedea.

Uriașii au aparținut celei de a doua ere antropogonice. Nici această specie nu a fost o reușită, pentru că uriașii au atacat Creatorul însuși. Aceste făpturi războinice au fost omorâte tot printr-un potop.

După ei au urmat oamenii, adică noi, iar ultima specie umanoidă care va stăpânii pământul, după ce oamenii vor dispărea și ei din cauza necredinței, sunt blajinii, care, deocamdată, stau retrași la capătul Lumii și ajută sufletele morților să treacă de pe un tărâm pe altul.

Uricii sunt meșteri desăvârșiți: au întărit stâlpul cerului

”Ca personaje mirifice, uricii îndeplinesc trei funcții mitice. Sunt participanți indirecți la cosmogonie, la întărirea stâlpului cerului cu stâlpi de piatră scumpă furnizați de ei și cu stâlpi tot din piatră scumpă pentru susținerea pământului pe apele cosmice. Stâlpii cerești i-au așezat la marginea cerului, unde Apa Sâmbetei înconjoară pământul de trei ori ca un șarpe încolăcit, iar stâlpii pământului i-au fixat pe patru pești mari care înoată lin în apele cosmice. Uricii au grijă de întreținerea acestor două perechi de stâlpi până la coada veacului și sunt socotiți participanți continui la soteriologia mitică, la salvarea specie umane prin posturi și rugăciuni”, spune Romulus Vulcănescu în Mitologia Română.

Conform tradiției populare, de Paștele Blajinilor se depun ofrande pe morminte, se bocesc morţii, se împart pomeni, se întind mese festive lângă biserică sau în câmp, la iarbă verde. Astfel, oamenii pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii, oamenii „aici“ şi Blajinii „acolo“, dar cu alimente şi băutură expediate prin diferite tehnici de oamenii de „aici“. Una din tehnci constă în aruncarea pe apă a cojilor de ouă roșii.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri