Peste două sute de familii din comuna Slobozia Conachi, judeţul Galaţi, nu vor mai plăti impozit pe locuinţe şi terenuri în următorii 12 ani. Iniţiativa a aparţinut primarului comunei, supărat că familiile ale căror case au fost afectate de inundaţii nu au primit ajutor de la stat.

Primarul comunei Slobozia Conachi, Emil Dragomir, a decis ca proprietarii locuinţelor afectate în urma inundaţiilor din 2013 şi 2016 să fie scutiţi integral de la plata impozitelor pentru clădirile şi terenurile deţinute în localitate, pe o perioadă de 12 ani, relatează Mediafax.

Propunerea a fost aprobată, în unanimitate, în ultima şedinţă a Consiliului Local.

Autorităţile susţin că valoarea pagubelor în urma inundaţiilor este de aproximativ patru milioane de lei.

”Eu am fost cu ideea, pentru că nu au primit niciun ajutor pentru reconstrucţia caselor din partea statului. Nu consider că e o palmă dată Guvernului, doar am vrut să îi ajut, pentru că oamenii sunt foarte revoltaţi. Au vrut să meargă la Bucureşti să facă grevă, au vrut să meargă la Prefectură să facă grevă. Prin această măsură i-am mai liniştit puţin. Li s-a promis anul trecut că li se vor da bani pentru reconstrucţia caselor şi statul nu le-a dat nimic. Dacă am văzut că nu le dă nimic, atunci am luat eu această decizie, măcar să îi ajut cât poate Primăria să îi ajute. Eu am fost sunat anul trecut de un secretar de stat, de la cabinetul primului – ministru, al domnului Dacian Cioloş. A spus că a alocat banii şi nu i-a dat nici în ziua de astăzi. Aveam nevoie de aproape patru milioane de lei pentru aceste case”, a declarant primarul Emil Dragomir.

Potrivit acestuia, peste 20 de case stau să se prăbuşească.

”Într-o lună, două se dărâmă. Sunt şi case dărâmate deja”, a adăugat edilul.

Acesta a afirmat că singurele ajutoare pe care le-a primit după inundaţii au fost din partea Consiliului Judeţean Galaţi şi au constat în conserve şi apă minerală.

Edilul i-a anunţat pe localnici că legea îi permite să îi scutească de la plata impozitului pe o perioadă de cinci ani, însă măsura va fi prelungită ulterior, tot prin hotărâre de Consiliu Local.

Cei care şi-au achitat deja taxele îşi vor primi banii înapoi.

”I-am chemat pe toţi cetăţenii. Au făcut cerere şi după cinci ani vor veni şi vor face alte cereri. La cinci ani se va da o altă hotărâre de Consiliu. Sunt 243 de familii, fiecare plătea pe an până la 100 de lei. Am făcut un calcul. (…) În total, în 12 ani sunt 510.000 de lei pe care nu îi vor mai plăti”, a afirmat primarul comunei Slobozia Conachi.

În octombrie 2016, inundaţiile şi ploile au afectat 17 localităţi din Galaţi, peste 500 de persoane fiind evacuate din Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Schela şi Pechea.

 

97 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 8 =