Filozoful şi eseistul, dar şi pragmaticul om politic Mihai Ralea, asemuia harta unei femei inaccesibile. Demers greu sau imposibil, lipsa de mijloace, efort prea mare, dezamăgiri, deziluzii etc.  Peste multe decenii, o Doamnă a literaturii noastre de azi lansează o carte care se constituie implicit în replică peste timp la butada şocantă a autorului interbelic: marile întinderi planetare îi sunt astăzi la îndemână oricând și oricui, dar, neted spus (Eminescu),  celui care știe să găsească drumul potrivit către ele şi cum să le vadă.

Cartea poetei, prozatoarei și eseistei Elisabeta Isanos se definește îndeajuns doar prin titlu: “Reveriile unei plimbăreţe cu satelitul. Un vis european”. Cartea nu este una propriu-zis de călătorii, ea explică rostul și înţelesul călătoriei și sugerează o pistă pentru dezvoltarea unui fel de filozofie a călătoriei (pornind de la afirmaţia “Valoarea unei călătorii depinde de aşteptările fiecăruia”). Iar călătoria pe care se țese narațiunea este una iniţiatică, dar în parametri contemporani. O călătorie şi reală, şi imaginară, uneori e chiar greu de desluşit,  căci spaţiul şi timpul se confunda într-o naraţiune de vraja astfel încât viaţa şi visul, prezentul și trecutul, Biserica Rusă din spatele statuilor de la Universitate și Viena imperială, totul şi toate se recompun după o alchimie a re-crearii stăpânită doar de protagonista acestei insolite aventuri a genezei unei lumi pe cât de verosimilă, pea tat de închipuită. Vectorul acestei călătorii unice, care reface drumul pe jos la Viena străbătut de un pâlc de bătrâne bucovinence în urmă cu un secol, nu este nici covorul fermecat, nici încălţările năzdravane trebuincioase pentru a te ridica în văzduh, ci satelitul imaginat şi alimentat de sensibilitatea şi erudiţia fabuloasei povestitoare care, asemenea “omului fără umbră” al lui Adelbert von Chamiso, pluteşte ca vântul şi că gîndul pe deasupra lumii pentru a ne-o spune aşa cum o vede, în felul ei. Drept care, aflăm mereu lucruri noi. Bunăoară, că în urmă cu cîteva secole, în Europa apuseana era cunoscută o plantă miraculoasă numită moldavica (moldavique fr.), renumită pentru virtuţile sale balsamice şi care se găseşte consemnată în dicţionarele vestite ale vremii (începînd cu Diderot-D’Alembert).

De fapt, toată această carte dă senzaţia de explozie vegetală, căci abundă în pagini şi trimiteri la plante, flori, miresme: “Uimitor răsfăţ de flori şi ierburi puternice…”, “o legiune de arbori şi flori, strînse din toate colţurile lumii, de prin munţi şi câmpii, din iarmaroace şi târguri, din oraşe și porturi…”. Cartea, ca şi “Falsul tratat de vânătoare “ al lui Odobescu, face excursuri ample și trimiteri bogate la științe, arte, civilizații, într-o împletitură narativă captivantă. O carte ce se confundă cu un imn închinat naturii candide care (încă) mai supravieţuieşte. Dar într-o neîncetată şi crâncenă încleştare între puritate şi primejdiile ce o ameninţă: “Raul era viu, nu ştiam pe atunci că va veni o vreme când pe lângă sat va curge o apă moartă. Pe vremea călătoriei bunicii, toate râurile erau încă vii, se putea bea apă şi în mijlocul pădurii sau pe munte, dintr-un izvor de la rădăcina unui copac”. Din clipa în care apa de izvor nu mai este curată – iar acest cataclism se petrece în timpul vieţilor noastre – în istoria universală începe o nouă vârstă, una cumplită, acum abia perceptibilă, dar care va fi marea sfidare a generaţiilor viitoare. Cartea poetei Elisabeta Isanos despre puritatea naturii şi sensibilitatea (sau nu a) noastră faţă de ea este, în această privinţă, doar un suav, dar dureros avertisment.

111 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 5 =