Caută
Close this search box.

India a trimis mii de soldați împotriva insurgenților din Kashmir

 

Mii de soldați și trupe paramilitare indiene au început joi o operațiune pe scară mare împotriva insurecției armate din Kashmirul indian, relatează AFP.

Forțele guvernamentale au încercuit în zori aproximativ douăzeci de sate de la sud de Srinagar, în districtul Shopian, care a fost în ultimii ani un focar al luptei armate împotriva administrației indiene.

„Este o operațiune fără precedent”, a declarat agenției France Presse un oficial din poliție. „Nu îi putem captura pe rebeli, dar sperăm să avem schimburi de focuri cu ei pe parcursul zilei”, a adăugat el.

În timpul operațiunilor de căutare de joi, sute de locuitori din satele Sug și Tarkwangan au ieșit pe străzi și au aruncat cu pietre în soldați, potrivit unor martori oculari. La rândul lor, militarii au atacat locuințele cu bastoane și pietre. „A fost înspăimântător. Multe case au fost deteriorate”, a declarat un localnic prin telefon agenției citate, cerând să nu îi fie dezvăluită identitatea.

Presupușii rebeli sunt adesea uciși în lupte cu arme de foc împotriva forțelor de securitate din Kashmir, regiune disputată de India și Pakistan, dar sunt rareori făcuți prizonieri, arată AFP. O jumătate de milion de soldați indieni sunt desfășurați în zona de la poalele munților Himalaya, una din cele mai militarizate din lume.

În Kashmir, atmosfera este tensionată după violențele produse cu ocazia alegerilor din 9 aprilie. Cu câteva zile în urmă, cinci polițiști au fost uciși cu focuri de armă, în cursul unui raid al unor presupuși rebeli asupra unui vehicul de transfer de fonduri. Săptămâna trecută, rebelii au ucis trei soldați în timpul asaltului unei garnizoane din apropierea liniei de demarcație dintre India și Pakistan.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri