Caută
Close this search box.

Japonia, zguduită de un puternic cutremur, dar fără risc de tsunami

 

Un puternic cutremur de pământ a zguduit marți sudul Japoniei, fără să se constate deocamdată victime sau pagube materiale ori să se declanșeze alertă de tsunami, transmite AFP.

Seismul cu magnitudinea 6,0 a fost observat la o adâncime de 10 kilometri în largul micii insule Miyako la sud de arhipelagul meridional Okinawa, potrivit Institutului american de studii geologice (USGS).

Agenția japoneză de meteorologie a avertizat, la rândul său, despre ușoare schimbări ale nivelului mării, dar fără risc de tsunami.

Miyako, a cărei populație este de 55.000 de locuitori, se află la circa 1.840 de kilometri sud-vest de Tokyo și vreo 380 de kilometri est de Taipei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri