O nouă problemă pentru patronul FCSB: va fi dat în judecată de chiar Federația Română de Fotbal, care până mai ieri îl susținea constant în celebra dispută legată de schimbarea numelui (din Steaua în FCSB) și de continuarea activității grupării sale în Liga I. Concret: în ultima Adunare Generală a F.R.Fotbal, șeful acestui for, Răzvan Burleanu, a reușit să treacă prin vot o nouă restricție privindu-i pe candidații la președinția federației, în alegerile care vor avea loc în primăvara anului 2018. Este vorba de faptul că orice pretendent la președinție, pentru a fi acceptat, trebuie să fi lucrat cel puțin doi ani din ultimii cinci în fotbalul românesc, condiție care nu exista până acum.

Într-o intervenție în direct la Sport.ro, Gigi Becali nu s-a putut stăpâni și a ”pus tunurile” pe toată lumea, atât pe cel care a propus noua condiție, cât și pe cei care au votat, e drept, toate propunerile venite de ”sus”, cam ca pe vremuri, la Congresele Partidului Comunist Român. Lucru care, desigur, nu ar putea justifica, oricum am lua-o, insultele sau atacurile verbale.

”Cât de proști și inculți sunt. Burleanu, ești nebun? Cine te crezi? E tiranie, ne batjocorește”, a tunat Gigi Becali, care a continuat : „Nu mă deranjează că Burleanu a prous să dăm 5 % către echipele din Liga a 2-a. Le dăm bani, nu e problemă. Dar este strigător la cer să impui unui candidat la FRF să aibă activitate în ultimii 2 ani din 5! Adică Generația de Aur nu poate candida, că Lupescu, Popescu, Iordănescu nu avut activitate în ultimii ani.
Este cea mai periculoasă chestie din fotbalul românesc. Este tiranie ce face Burleanu. Cum îți permiți să faci această obrăznicie? Du-te la balamuc. Gata cu tirania și dictatura, gata cu Stalin. Vrei să ne stăpânești tu pe noi? Am eu ac de cojocul tău, copile” (…) ”Burleanu face abuz de majoritate. Face dictatura majorității. Toți care votează sunt dobitoci și proști. Sun prea proști. Și sclavi. Să mă ierte că le zic așa. Poate doar așa să îi deștept pe cei care votează. Dacă nu votează ce trebuie, îi fac sclavi toată viața lor. Nu mă interesează cine e președinte. Să fie Burleanu încă 25 de ani. Mă deranjează că vine un om în casa noastră, unde noi l-am acceptat, și după 2-3 ani zice că este stăpân și ne batjocorește. Nu suport dictatura și tirania”, a spus Becali la TV Sport ro.

În urma acestei intervenții, mai mulți oficiali ai F.R. Fotbal s-au sesizat, iar în cursul zilei de joi însuși președintele Răzvan Burleanu a declarat public că Gigi Becali va fi acționat în instanță, pe baza dovezilor din caseta emisiunii la care ne-am referit. Foto ProSport

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =