Salonul Naţional de Fotografie Fotogeografica, ediţia a XXI-a, a fost subiectul de mare interes de la Galeria Artelor a Palatului Cercului Militar Naţional din Bucureşti.

Pentru a afla mai multe despre acest subiect, am făcut o vizită la Casa de cultură a studenţilor din Bucureşti, acolo unde lucrează Paul Bordaş, coordonatorul proiectului.

„Fotogeografica este ca pasărea Phoenix, reîntinereşte an de an, pentru că avem resursele necesare (…) pentru ca acest festival să meargă, mai departe, mai departe şi mai departe, astfel încât să arătăm lumii că acest colţ de rai carpatic, această Grădină a Maicii Domnului să fie prezentată la adevărata valoare”, a spus el la expoziţie.

Iată lista premiilor:

La secţiunea „Peisaj”, Premiul I a fost obţinut de Cira Andreea – „Portal spre altă lume” (Tăul dintre brazi, Munţii Retezat), Premiul II – Popa Gheorghe – „Lacustre” (Lacul Cuejdel, Gârcina, jud. Neamţ), Premiul III – Darie Adrian Valerică – „The last” (Vf. Straja, Munţii Vâlcan). La aceeaşi secţiune au obţinut menţiuni Dumitru Ana – „Din Rai” (Fundătura Ponorului, jud. Hunedoara), Mîrlea Daniel – „Văl de ceaţă” (Munţii Ceahlău) şi Nenciulescu Mihail – „Zebra” (Satul Vâlcele, jud. Constanţa).

La secţiunea „Wildlife”, Premiul I a fost acordat lui Nagy Zoltan Gergely – „Furtună cu pelicani” (Delta Dunării), Premiul II – Pavel Bianca – „Split second” (Fundulea, jud. Călăraşi), Premiul III – Munteanu Mark – „Diner on the wing” (Valea Izei, jud. Maramureş). Şi la această secţiune au fost menţiuni: Şerban Gabriel – „Şarpe însorindu-se” (jud. Dâmboviţa); Chirobocea Ştefan – „Bambi” (Măgurele, jud. Prahova) şi Constantin Răzvan Cornel – „Danselfly” (Bucureşti).

Expoziţia a cuprins lucrări semnate de 180 de autori din toată ţara.

Proiect derulat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, Fotogeografica este cea mai importantă manifestare la nivel naţional din domeniul concursurilor de fotografie pentru tineret, având ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii şi tradiţiilor româneşti.

De mulţi ani îl urmăresc cu mare atenţie pe Paul Bordaş. Expoziţiile cu fotogeografica precum şi atelierele de specialitate intitulate Romania Student Tour, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului naţional al ţării noastre, sunt tot atâtea ocazii descoperire nu numai a unor artişti adevăraţi, dar şi de valorificare a imaginilor unice din teritoriul românesc.

118 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 5 =