Caută
Close this search box.

FC Botoșani, noul lider, umilește echipa lui Viktor Orban, Sepsi Sf.Gheorghe

Cu toată susținerea publică a premierului maghiar Viktor Orban, care cu exact o săptămână în urmă s-a fotografiat la Tușnad cu tricoul alb-roșu al formației Sepsi Sf.Gheorghe, zâmbind larg și lăudând-o (meritat) pentru primovarea în liga de elită, se pare că viața covăsnenilor nu va fi prea ușoară în fosta Divizie A: ei au fost pur și simplu zdrobiți, cu un scor destul de rar întâlnit, 5-1, de noul lider, FC Botoșani, care tocmai bătuseră și pe Dinamo la București, 1-0, în etapa trecută.

Așadar vineri s-au disputat primele două meciuri din runda a treia a Ligii I la fotbal:

Concordia Chiajna –  CSM Poli Iași 0-1 (Feussi autogol în min. 26). A fost prima victorie a moldovenilor în actualul sezon, odată cu primele puncte și primul gol, de fapt un autogol, astfel încât ieșenii nu se pot lăuda până acum cu un gol marcat de ei. Totuși, cele trei puncte culese din Ilfov însemană foarte mult pentru oaspeți, iar antrenorul Chiajnei, Vasile Miriuță, încpee să cam ”tremure” pe banca lăsată liberă, poate prea repede, de Dan Alexa.

FC Botosani – Sepsi Sf. Gheorghe 5-1 (goluri înscrise pentru gazde de Miron ‘1, Buș ’16, ’59, Roman ’66, Fulop ’90, iar pentru oaspeți de fostul dinamovist Patrick Petre  în min. 89. După cum se vede a fost un show total și un galop de sănătate pentru moldoveni, care au înscris exact ca în curtea școlii, în chiar primele secunde de joc, dar și în ultimul minut al partidei.

Un meci fără cronică, așadar, care demonstrează o dată în plus că viața în Liga I îmnseamnă mult mai mult decât o promovare, fie ea și mult-lăudată, cu tricoul alb-roșu în brațe, de prim-ministrul Ungariei. Probabil că asta nu ajută prea mult, de vreme ce, iată, în meciul imediat următor celebrei fotografii, Sepsi OSK a făcut figurație și a fost umilită pe teren, putând pierde chiar la diferență mai mare dacă gazdele nu ar fi irosit cîteva situații clare. Noroc cu fiul lui Florentin Petre, fostul dinamovist Patrick Petre, împrumutat cu multă ușurință de echipa patronului Negoiță și a antrenorului Contra, un  Patrick Petre care a înscris un superb gol de onoare pentru Sepsi, din lovitură liberă, și care se arată un joc evident mai bun decât al multor titulari dinamoviști cu ”pretenții”.

Astfel, cu 7 puncte din 3 meciuri și fără să cunoască înfrângerea, elevii lui Costel Enache urcă temporar pe primul loc al Ligii I. (foto gsp)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri