Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat marţi, la sediul CSM, că nu îşi va da demisia şi că nu este nici un conflict la DNA. În ceea ce priveşte înregistrările din şedinţa DNA, Kovesi a spus că şi-a exercitat atribuţiile, precizând că aceste aspecte vor fi stabilite de inspectori.

„Nu e vorba de nici un conflict la DNA, am cerut revocarea a doi procurori, conform procedurii. Nu pot să detaliez motivele, în afară de cele date în cursul zilei de vineri, nu pot să fac comentarii. Este o procedură în curs, aşa că pe acest subiect nu voi face alte comentarii. Nu pot să explic care sunt motivele. Ce am de spus voi spune în cadrul secţiei. (..) Nu îmi dau nicio demisie, nu am de ce”, a declarat procurorul şef al DNA.

Referitor la plângerea făcută de Mihaela Iorga, Doru Ţuluş şi Nicolae Marin la Inspecţia Judiciară, din care reiese că în dosarul privind înregistrările unei şedinţe a DNA li s-a cerut testul cu detectorul de minciuni, Kovesi a spus :

„Nu vă pot răspunde. Este o anchetă în curs. Procurorul de caz este independent şi îşi coordonează ancheta. nici una dintre actvităţile care se desfăşoară într-un dosar penal nu sunt decise de alte persoane.”

Întrebată dacă a intervenit în anchetă, aşa cum acuză cei trei magistraţi, şefa DNA a răspuns, citată de Mediafax : „Să vină CSM să verifice!”

48 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 8 =