Unul din cei mai reputați și respectați antrenori ai lumii, Mircea Lucescu – cu care MagnaNews vă va oferi un prim interviu în exclusivitate – este actorul principal al unui destin unic, de-a dreptul fascinantă. Născut în anul cel mai greu de după război, 1945, într-o familie fără posibilități materiale, din Bercenii Bucureștilor, a ajuns, ca jucător, lider al echipei naționale de fotbal a României, între anii 1966 și 1979, după ce a jucat la Mondialul din 1970 cu Pele, Tostao, Jairzinho, Rivelinho, Bobby Charlton sau Bobby Moore pe teren, dar a mai și câștigat numeroase titluri și Cupe ale României cu Dinamo.
Vorbitor fluent a șase limbi, engleza, spaniola, portugheza, italiana, franceza, rusa și româna, omul supranumit cândva de italieni ”IL LUCE” (Lumina), Mircea Lucescu, are o viață și o carieră demne de film, poate chiar de o super-producție marca Hollywood. Aceasta ar porni din România și ar trece pe toate continentele și prin vreo 70-80 de țări, între care Franța, Spania, Elveția, Italia, Turcia, Ucraina, Rusia etc, etc … pentru a ajunge astăzi în Turcia lui Erdogan, unde Lucescu senior se întoarce en-fanfare, în postura de selecționer al unei foarte pretențioase echipe naționale a Semilunei, fiind încă tânăr, spiritual și fizic, la cei 72 de ani foarte recent împliniți, Aporpo: LA MULȚI ANI ȘI LA MULTE ȘI MARI SUCCESE ÎN CONTINUARE, din partea MagnaNews, Mircea Lucescu !
Astfel, cu exact 36 de ani în urmă, când avea doar 36 de ani, el a irumpt ca un fenomen pe plan mondial, fiind numit selecționer al naționalei României la o vârstă neverosimil de tânără, în vreme ce, atenție!, încă mai evolua și ca jucător activ în Divizia A (Liga I de azi), la Corvinul Hunedoara. Practic, Lucescu alerga cot la cot, pe teren, cu fotbaliști pe care trebuia să îi urmărească atent și, eventual, să îi selecționeze în echipa națională. Și să știți că am urmărit multe asemenea meciuri, nimeni nu îl menaja, dimpotrivă, dădeau totul când luptau cu Lucescu pe teren, tocmai pentru ca acesta să îi remarce pentru loturile naționale. Nu e deloc lipsit de importanță că Mircea Lucescu – secondat pe atunci de Mircea Rădulescu – a fost cel care l-a promovat pe Gică Hagi la echipa națională, ba chiar i-a și acordat banderola de căpitan, într-un meci pe ”23 August” (Arena Națională de azi), când Gică avea doar 18 ani !
În ce privește revenirea lui în Turcia, Mircea Lucescu – tatăl lui Răzvan Lucescu, și el fost selecționer al României – a fost foarte aproape de a semna cu Galatasaray chiar în România, aceeași Galatasaray la care a obținut rezultate de uriaș prestigiu. Ei bine, tocmai acela a fost momentul în care șefii federației de la Istanbul s-au decis, aproape brusc – dar nu fără motive, desigur – să îl aducă pe scaunul lăsat liber de Fatih Terim, obligat să demisioneze pentru implicare în afaceri interlope.
În trecut, cu Galatasaray, Lucescu a câștigat campionatul Turciei (2001-2002) și Supercupa Europei (2000), iar pe banca lui Beșiktaș Istanbul el și-a mai trecut în palmares un titlu (2002-2003). În fine, cu patru etape rămase din preliminariile pentru turneul final al Campionatului Mondial din Rusia, din 2018, Turcia ocupă locul al treilea în Grupa I, la două puncte în urma Croației și Islandei, cu șanse de a se califica direct de pe locul 1, sau de a merge la baraj de pe locul 2.
Reprezentativa Turciei este, așadar, a doua echipă națională antrenată de Mircea Lucescu, după aceea a României, pe care a preluat-o, cum aminteam mai sus, cu 36 de ani în urmă, exact la jumătatea vieții sale de până acum. El a fost selecționerul ”tricolorilor” între 1981 și 1986, ajungând cu aceștia la turneul final al Euro 1984, din Franța, la care au particpat doar cele mai bune 8 echipe europene, nu (să fiu iertat) o adevărată ”cireadă” de selecționate, 24, cum se procedează acum. Practic, pierde calificarea la ”europene” numai cine nu vrea să se califice. În 1984, aceeași calificare era o mare performanță în sine, de vreme ce te ducea în primele 8 reprezentative ale Bătrânului Continent.
Pentru cei care încă nu știu, iată parcursul fascinant, ca antrenor, al lui Mircea Lucescu: Corvinul Hunedoara (1979-1981), Selecționata României (1981-1986), Dinamo București (1985-1990), Pisa (1990-1991), Brescia (1991-1996), Reggiana (1996-1997), Rapid (1997-1998, 1999-2000), Internazionale Milano (1998-1999) – singurul român din istorie care a antrenat pe Inter Milano, Galatasaray Istanbul (2000-2002), Beșiktaș Istanbul (2002-2004), Șahtior Donețk (2004-2016) și Zenit Leningrad (2016-2017).
Ar mai fi de remarcat perseverența – demnă de cauze mult mai bune – a președinților FR Fotbal, Mircea Sandu și Răzvan Burleanu, de a nu-l readuce pe Mircea Lucescu la naționala României nici picați cu ceară, în pofida tuturor evidențelor și a faptului că este , de departe, cel mai valoros tehnician pe care l-a avut vreodată România. Faptul că el a fost bun la Inter Milano, la Brescia sau, iată, la naționala Turciei (care a urcat pe locul 3 în lume la Campionatul Mondial din 2002, ceea ce România nu a reușit și, probabil, nu va reuși niciodată), așadar toate acestea nu au contat pentru românașii noștri.
Sau, dacă vreți, pentru ciobănașii noștri.
Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
