Caută
Close this search box.

50% dintre europeni își ceartă vecinii din cauza zgomotului

Jumătate dintre europeni se ceartă în mod voit şi des cu vecinii lor. Aceste dispute se referă în special la zgomotul produs de copii, petreceri sau de muzica dată la maximum, conform unui studiu numit ”Trăim în Europa”.

Disputele privind gardurile vii şi alte tipuri de plante se află doar pe locul şapte în lista motivelor de certuri dintre vecini, conform unui studiu realizat de E.ON şi Kantar EMNID. Pe primul loc, cu o marjă mare şi indiferent de care dintre ţările europene este vorba, se află zgomotul produs de copii, petreceri sau de muzica dată la maximum.

Un total de 42 de procente, practic aproape jumătate dintre germani, s-au certat cel puţin o dată cu vecinii lor din acest motiv. De asemenea, din perspectiva europenilor, tot o medie de 42 de procente consideră că zgomotul este motivul numărul unu al disputelor. 14 procente dintre cei chestionaţi plasează la mare distanţă, pe locul doi, motivul vecinilor curioşi şi nepoftiţi, în timp ce locul trei revine animalelor de companie, care sunt percepute ca fiind deranjante. Grătarele, despre care se crede deseori că sunt motive de certuri, se situează mai jos în listă, pe locul opt, în cadrul sondajului de opinie (4 procente). Certurile sunt mai degrabă cauzate de blocarea accesului la locurile de parcare, de zgomotul motoarele automobilelor lăsate pornite sau de mirosurile neplăcute.

Cei care sunt cei mai predispuşi să se înfurie, conform răspunsurilor acordate chiar de ei, sunt turcii (75 procente), fiind urmaţi de români (73 procente), şi de cehi, care se situează pe locul trei (72 procente). Cu toate acestea, sondajul a arătat că o treime dintre respondenţii chestionaţi din Germania, Marea Britanie, Ungaria şi Suedia nu s-au simţit niciodată deranjaţi de vecinii lor.
Aceste rezultate fac parte din studiul  “Trăind în Europa”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 8.000 de oameni din Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria, în luna decembrie 2016.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri