Este vorba despre Bd. Alexandru Furtunescu, Bd. Gherasim Constantinescu, Calea Nicolae Filip, Bd. Teodor Saider și strada Paul Riegler din cartierul Bucureștean Băneasa, în total 5 kilometri de drum cu două benzi pe sens, în câmp, oprite traficului. Pe aici nu a circulat nimic, niciodată, iar buruienile au început să crească din asfalt. Aici sunt cel puțin 5,44 milioane de euro aruncați în bălării de Primăria Capitalei.

Aceste drumuri stranii au trotuare pavate, inundate de ierburi, treceri de pietoni cu zebră și indicatoare, hidranți, ce să mai spunem, drumuri noi nouțe.Doar că accesurile în acestă buclă rutieră de 5 kilometri lungime, din spatele Ikea, este blocat cu pietre și moloz. Șoseaua șerpuie printre rugi de mure, tufe de măcieși, boscheți și bălărie cât un stat de om. În rest, șopârle, stăncuțe, vrăbii, liniște galbenă de toamnă. Pare a fi un decor de film, doar că este prea este pus la punct… dacă dai buruienile la o parte, apar pavelele trotuarului, care sunt noi! Indicatoarele sunt noi, hidranții sunt noi, totul lăsat la cheie, pradă vegetației. Remarcăm totutși că în câteva locuri, asfaltul, pe care nu a circulat nimic până acum, a început să se crape, semn că ceva, ceva au știut constructorii de au făcut o cale rutieră cu infrastructura atât de proastă încât se autodistruge.

”Zonă restricționată de securitate”, dar nu te oprește nimeni

De asemnea, trei indicatoare situate la intersecția Bd. Alexandru Furtunescu și strada Paul Riegler ne amenință că este interzis accesul neautorizat, deoarece este ”zonă restricționată de securitate”. Am străbătut drumul pe jos, ca să vedem dacă ne arestează cineva în câmpul cu bălării. Nimeni!

În fine, încercăm să aflăm ce este cu aceste bulevarde-fantomă, care apar pe hartă, dar sunt scoase din trafic, adică nu există decât teoretic, căci practic este pustietate asfaltată. Primăria sectorului 1 este fermă: nu este adminsutrată de ei!

Încercăm la Adminstrația Străzilor, unde ni se indică solicitare scrisă prin Primăria Capitalei pentru a putea primi răspun. Trimietem. Așteptăm. O zi, două, o săptămână, două, trei. Nici un răspuns. Neoficial aflăm că bulevardele-fantomă sunt administrate de Primăria Muncipiului București, prin Adminsitrația Străzilor, că structura rutieră trebuia să facă parte dintr-un ansamblu rezidențial care nu s-a mai realizat. Adică, au făcut mai întâi drumurile, cu treceri de pietoni cu tot, iar abia apoi voiau să construiască imobilele!

Un metru pătrat de drum costă 460 de lei

Până una alta, ne-am interesat de la drumari cât ar putea costa aceste căi rutiere singuratice. Menționăm că un drum, conform legislației, este compus din carosabil, trotuare, parcaje și late structuri aferente.

Am aflat că un metru pătrat de carosabil, construit de la zero, adică în câmp, ca în Băneasa, costă aproximativ 460 de lei. Separat, trotuarul pavat costă aproximativ 150 de lei/1,5 metri părtați (un trotuar nu poate fi mai îngust de 1,5 metri).

De pe hartă putem afla că totă bucla rutieră despre care vorbim are o lungime de 4,3 kilometri, iar dacă adăugăm și zona din mijloc a bulevardului Teodor Saider, obținem aproximativ 5 kilometri de drum cu două benzi pe sens, plus trotuare.

Dacă înmulțim 5 kilometri de carosabil cu lățimea de 10 metri, totul înmulțit cu 460 de lei pe metru pătrat, obținem 23 de milioane de lei. La această sumă adăugăm prețul trotuarelor, pe o parte și alta, adică 150 de lei înmulțit cu 5.000 de metri, înmulțit cu doi – egal  24,5 milioane de lei, total. Adică 5,44 milioane de euro aruncați pe un câmp care se pregătește de toamnă! Și nu am pus la socoteală indicatoarele, hidranții singuratici…

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.