Anul 2017 a fost pentru pictorul Victor Ceban o nouă perioadă de afirmare puternică în lumea artelor vizuale, iar ce mai nouă expoziție a sa, cea găzduită cu generozitate de Castelul Balcic este o dovadă relevantă în această ordine de idei.

Fundația Dignitas în parteneriat cu State Cultural Institute Cultural Center “The Palace”, Balcic, Bulgaria, Muzeul de Arte Vizuale din Galați, Clubul Rotary Mangalia și Rotary Club Balcic se află pe afișul evenimentului, în calitate de organizatori.

Toți cei care au participat, plus semnalele selectate din presă au fost la unison în a sublinia multiple valențe ale acestei expoziții.

Inginerul Dragoș Filip, un bun cunoscător al operei și omului Victor Ceban, ne-a relatat că au fost prezenți iubitori de cultură și de alte naționalități, nu numai bulgari și români.

Au fost alături de gazde, maestrul Victor Ceban, Irina Sanada Marin Cajal, Subsecretar de Stat la Ministerul Culturii și Identității Naționale, Dr. Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Arte Vizuale din GalațiGraziela Elena Vâjială, președinte Agenția Națională Anti-Doping, artiști plastici, critici de artă și jurnaliști din Bulgaria și România, un numeros public.

“Victor Ceban este din punct de vedere al stilului, un reprezentant de marcă al școlii academice ruse, el nu poate să picteze la repezeală. Este obișnuti cu 5, 6, ori chiar 8 straturi. Se usucă primul, apoi se aplică următorul…Sunt reguli învățate de tânăr, el a liceul de artă, înainte de facultate. Pot să vă spun că am devenit un alter ego al lui.  În urmă cu doi ani și jumătate era directo al unei firme care exploata cherestea. Am insistat să plece de acolo, locul lui este în lumea artei, nu printre cherestele. Ceban a intrat în nișa portretiștilor. Pot să vă spun că este deja pe locul unu, prin tehnica și acuratețe. În ultima perioadă, tehnica lui se cizelează mereu. Din diamant a devenit briliant”, mi-a mărturisit Dragoș Filip.

Ne face plăcere să redăm acum câteva aprecieri ale oamenilor care au fost mereu aproape de acest artist.

,,Victor Ceban propune o reîntoarcere la normalitate, la artă, la bucuria de a fi liber în sensul curat și frumos al cuvântului. Este în esență un poet, care poate sa lucreze doar fără constrângeri, fără termene, fără norme, atunci când inspirația vine și coboară ca o boare ce sarută pensula din mâna artistului, dând actului creației sale o formă în care regăsim bucuria și seninătatea vieții,, apreciază Irina Cajal Marin.

,,El gândeşte în ruseşte, simte moldoveneşte şi vorbeşte româneşte. Este un spirit internaţional al estului. Apropo de tematica abordată: portret, natură statică, peisaj, şi din avion se vede că are ca sorginte clasica şcoală rusă. Asta nu este rău. Nimeni nu poate contesta valorile acestei şcoli. Intervine ceva interesant în creaţia lui. Dincolo de clasicismul, aş spune, mai curând, post impresionismul vădit, în care nu se pune nici o problemă în privinţa tehnicii, intervine o notă aparte. Histrionismul,, este de părere  Dan Basarab Nanu.

,, Factura clasică, chiar academică și afinitatea pentru realism îi trădează sorgintea educației plastice și artistice ce i-a conferit o solidă pregătire tehnică și profesională. Mă refer la istoria artelor, pe care artistul o parcurge, parafrazând-o, de la portretele baroce ale secolului al XVII-lea până în epoca modernă – ca orice postmodernist ce se respectă – întorcându-se, reinterpretând și revalorizând curentele mari din istoria artei,, declară  Alice Neculea, director adjunct al Muzeului Ion Ionescu Quintus din Ploiești.

,, După ce şi-a însuşit, cu graţie şi tenacitate, tehnicile ingenioase ale picturii, după ce s-a lăsat subtil impregnat de spiritul vechilor maeştri, după ce şi-a cultivat îndelung atât afinităţile elective, cât şi refuzurile viscerale, Victor Ceban a devenit tot mai mult el însuşi. Şi, aşa cum „Clavecinul bine temperat” nu îngrădeşte, ci, dimpotrivă, dă frâu liber fanteziei creatoare a lui Johann Sebastian Bach, stăpânirea meşteşugului şi asumarea, într-un stil profund personal, a marilor modele i-au îngăduit artistului accesul la marea libertate,, notează la rândul său dr. Florin Sicoe, directorul Muzeului de Arta Ion Ionescu Quintus din Ploiești.

,,Iubirea trăiește veșnic, fără început și fără sfârșit. Prin iubire întâlnești pe Dumnezeu și te înalți la ceruri. Este dificil să scrii despre maestrul Victor Ceban, atunci când lucrările sale – unele reale capodopere, vorbesc mai mult și mai frumos decât orice “laudatio“ acordat de marile personalități ale culturii românești, italiene, est- europene și nu numai.

Ceban este un timid, un non-verbal, de multe ori tern, care explodează și se transformă atunci când se așează în fața șevaletului. Aici încep acordurile fine între o anume stare sufletească, o anumită simțire și harul coborât din suflarea Zeilor ce toarnă în fiorul pensulei un strop de nemurire. Este favoarea lor, a marilor artiști de a da mâna cu eternitatea, favoare acordată cu parcimonie de Zei.

Dintr-un artist pierdut și resemnat în propria nostalgie, având cu totul alte preocupări, Victor Ceban a fost redescoperit și introdus într-o nouă paradigmă de către bieți iubitori ai artei, paradigmă care i-a permis maestrului să explodeze și să creeze după propria simțire. (…)

Este clar, Victor se caută, se regăsește, inventează și apoi nemulțumit distruge, moare și renaște din propria-i cenușă, urcând Golgota sa asemeni altor mari maeștri care nu au atins perfecțiunea, dar au devenit nemuritori,, apreciză Dragos Filip.

După întâlnirea noastră de la București, Victor Ceban a plecat în Ungaria, Italia și Germania pentru onorarea unor obligații artistice.

Planul este următorul, până la finalul anului încă două expoziții la Ploiești și Brașov, apoi lucru intens în atelierul din Chișinău, iar în primăvara următoare, din nou la drum prin România și alte țări cu siguranță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 6 =