Începând de duminică, timp de o săptămână, se vor desfăşura filmări pe mai multe străzi din Bucureşti, motiv pentru care vor fi impuse restricţii de circulaţie, potrivit unui comunicat de presă al Brigăzii Rutiere din Capitală.

FOTO: gpsmycity.com

Conform sursei citate, începând de duminică până pe 20 noiembrie, se vor desfăşura filmări ce presupun restricţii de trafic.

Astfel, duminică, între orele 7.00 – 20.00, este programată o filmare pe Strada Gării de Nord, în dreptul imobilului numărul 6-8. Filmarea va presupune întreruperea cu intermitenţă a traficului rutier.

Tot duminică, între orele 7.00 – 20.00, vor fi restricţii în Parcul Gării de Nord şi în parcarea din faţa parcului, situată în Piaţa Gării de Nord.

Pe 19 noiembrie, începând de la ora 7.00 până la 22.00, traficul va fi întrerupt, cu intermitenţe, pe Strada Episcopiei, Strada Nicolae Golescu, Strada Constantin Escaru, Strada George Enescu numerele 27-29 şi pe Strada Boteanu numerele 1-3.

În aceeaşi zi, tot de la 7.00 la 22.00, este programată filmarea dinamică pe traseul Piaţa Muncii – Circul de Stat şi retur.

În zilele de 19 şi 20 noiembrie, între orele 7.00 – 21.00, filmarea va avea loc în Centrul Istoric, pe Strada Poştei şi pe Strada Franceză. Accesul auto se va face numai între orele 6.00 – 10.00, în data de 20 noiembrie.

„Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenţie şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru devierea acestuia. Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să se facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi”, potrivit Brigăzii Rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =