Caută
Close this search box.

Matei Vişniec: Adevărata identitate a UE se găsește în cultură

Dramaturgul Matei Vișniec a fost președinte de onoare al ediției din acest an a Târgului Gaudeamus. Într-o intervenție la RFI România, el a vorbit despre identitatea europeană dar și despre importanța educației ca bază a libertății.

”Adevărata identitate a Uniunii Europene se găsește în cultură. Dacă nu ar fi existat cărțile, circulația cărților și ideilor, dacă nu ar fi existat teatrele naționale și toată această extraordinară febrilitate culturală, Europa n-ar fi avut o identitate clară. Așa că este un gest natural ca invitatul de onoare al Târgului de Carte să fie Comisia Europeană.

Iar momentul este propice, pentru că România se pregătește să preia președinția Uniunii Europene, se pregătește să propună teme de dezbatere. Dar mai ales, pentru că România aniversează zece ani de când este membră în Uniunea Europeană.

De altfel, dacă suntem cât decât la adăpost în construcția democratică destul de lentă din România și în construcția europeană, dacă am avansat în construcția statului de drept, care încă este fragilă, este pentru că suntem în interiorul Uniunii Europene.

Și nu degeaba acest târg este unul Gaudeamus, al educației. Este și târg de carte, dar și de învățătură. Ne trimite la ideea că fără educație nu există perspectivă și nici libertate. Este important ca la acest târg să reflectăm la educație. Ce punem în capul copiilor noștri ca să poată apăra în continuare Europa, ca să creadă în democrație și în statul de drept? ”, a spus Matei Vișniec  la RFI România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri