Umezeala a şters picturile de pepereţii nordici ai tuturor bisericilor medievale din Bucovina, mai puţin în cazul uneia: Sucevița, pe care sunt pictat ”caznele păcătoșilor din Iad”. Tradiţia spune că pe locul actualei Mănăstiri Suceviţa exista pe vremea lui Ştefan cel Mare o sihăstrie, cu o bisericuţă de lemn.
Legenda mai aminteşte că, la un moment dat, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcţii, pentru a-şi răscumpăra unele păcate lumeşti. Pentru ca amintirea ei şi evlavia jertfei să nu se şteargă, i s-a pus chipul pe turnul clopotniţei, cioplit în piatră. Ciudata figură cu trăsături aspre, sumare, poate fi vazută şi în zilele noastre deasupra unuia dintre masivele contraforturi.
A fost construită în 1586
Din punct de vedere istoric, Mănăstirea Suceviţa este atestată în anul 1586, construită şi pictată pe cheltuiala familiei de boieri Movilă. Picturile interioare şi exterioare ale acestei mănăstiri se păstrează în forma originală cel mai bine, spre deosebire de cele ale celorlate biserici.
Desenele de pe partea de nord ale tuturor mănăstirilor din această zonă a Moldovei s-au deteriorat din cauza umezelii, mai puţin la Suceviţa, unde pe zidul nordic se vede foarte bine “Scara virtuţilor”, impresionantă prin amploare şi prin contrastul dintre lumea îngerilor şi nenorocirea Iadului.
În nici o biserică din România nu sunt reprezentate cu atâta cruzime caznele păcătoşilor în lumea diavolilor. În mod straniu, tocmai această “viziune a Iadului” nu a fost ştearsă de timp…
Clopotele sunt din 1605
La Suceviţa se mai aud şi astăzi clopotele de pe vremea lui Ierimia Movilă, pe care le-a donat mănăstirii în 1605 şi care se găsesc în turnul cel mai masiv, amplasat în partea de nord-vest. După venirea pe tronul Moldovei (1595), acelaşi Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvoraşe, la intrare, zidurile şi turnurile de incintă, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd ş iastăzi pe latura de nord, precum şi chilii.
Biserica a fost pictată în jurul anului 1595, în buna tradiţie specifică domniei lui Ştefan cel Mare, din a cărei linie conducătoare cei trei fraţi Movilă se considerau a fi descendenţi. Este ultima biserică zugrăvită pe faţade, cu aproape jumătate de veac după bisericile „surori“ ale Mănăstirilor Humor, Moldoviţa, Arbore şi Voroneţ.
Este monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară, un „testament al artei vechi moldoveneşti“, după cum l-a numit cercetătorul de artă francez Paul Henry.
Registre orizontale ilustreză ierarhiile cereşti
De fapt, pictura murală de la Suceviţa încheie epoca marilor creaţii ale secolul al XVI-lea, reprezentate prin monumentele cu pictură exterioară de la mănăstirile sus-menţionate. În esență, pictura Suceviţei, operă a doi români, zugravii Ion şi fratele său Sofronie, luată în ansamblu, pare o carte de poveşti.
Pictura, care respectă tradiţia perioadei lui Petru Rareş -prima jumătate a sec. al XVI-lea -, îmbracă fiecare centimentru din interiorul lăcaşului de cult. Unele subiecte au influenţe specifice zonei Munteniei, cum este scena din altar, numită „Cortul Mărturiei“.
Pictura exterioară a bisericii din partea răsăriteană, în cele trei abside, desfăşoară un singur, dar uriaş, ansamblu pictural numit “Cinul”. Ansamblul este împărţit în şapte registre orizontale care ilustreză ierarhiile cereşti şi cele pământeşti: serafimii, îngerii, profeţii, apostolii, episcopii, martirii, pustinicii şi călugării. La extremitatea absidei, pe faţada sudică a bisericii se desfăşoară un alt mare ansamblu pictural care se numeşte „Arborele lui Ieseu” şi reprezintă simbolic genealogia fizică şi spirituală a lui Hristos – strămoşii şi toți cei care i-au proorocit venirea pe pământ.
Ioan Neculce și taina averilor din beciurile mănăstirii
În lucrarea ”O samă de cuvinte”, cronicarul Ion Neculce povesteşte că “Ieremia Vodă au pus multă avere la mănăstirea Suceviţă într-un beci sub curţile domneşti. Iară după moartea lui vinit-au doamna cu ginerii ei din Ţara Leşască şi au luat ace avere toată, de s-au dus cu dânsa de au făcut oaste în Ţara Leşască şi au vinit în Moldova. Care stau tainele şi până astăzi deşarte, unde au fost ace avere” ? (Ion Neculce– ”Letopiseţulţării Moldovei”)
La muzeul Mănăstirii Suceviţa se găsește cea mai mare şi preţioasă colecţie de artă medievală din Moldova. Dintre podoabele de preţ pot fi menționate acoperămintele de morminte ale domnitorilor Ieremia (1606) şi Simion Movilă (1609), capodopere ale broderiei, totodată – printre cele mai reuşite portrete laice din epocă – epitaful cu 10.000 de mărgăritare (1597), caseta de argint cu părul doamnei Elisabeta, soţia lui Ieremia Movilă. La toate acestea se adaugă obiecte reprezentative artei medievale din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, reunite cu cele de arhitectură religioasă, monastică, de pictură, sculptură în lemn şi piatră, broderii, manuscrise miniate şi argintărie. În latura de est a incintei, situată pe locul fostei săli de consiliu, se găseşte o colecţie de broderii, de pe vremea lui Ieremia şi a lui Simion Movilă, lucrate cu fir de aur, argint, mătase şi perle. Portretele celor doi sunt expuse în aceeaşi încăpere, alături de alte exponate, precum un epitaf cu perle, tetraevangheliare ferecate în argint aurit, un chivot dăruit de mitropolitul Gheorghe Movilă.
Despre capsula de argint aurit cu părul Elisavetei, soţia lui Ieremia Movilă, se spune că în anul 1617 Elisaveta împreună cu al său fiu, Alexăndrel a fost prinsă de turci şi dusă în robie la Constantinopol. În semn de nemărginită durere, Elisaveta şi-a tăiat părul şi l-a trimis la Suceviţa.
