Caută
Close this search box.

Invitațiile Doamnei Pictura: Silviu Parascan, revelația anului 2017

Da

 Multe sunt surprizele frumoase pe care un an calendaristic le lasă în urma sa, dar descoperirea lui Silviu Parascan le întrece pe toate.

Am descoperit în vechiul și noul oraș Iași un artist profund, un om special, niște lucrări care rămân pentru mult timp în memorie. Fie că este vorba despre portretul unor oameni aflați la finalul existenței terestre, fie că ne aflăm în fața unui simplu buchet de flori, ori admirăm, cu ochii mari un peisaj cu o biserică unde multă lume a găsit mântuirea.

Acesta este tânărul Silviu Parascan, cel care a răspuns cu amabilitate invitației de a ne acorda un interviu.

Da
Silviu, revelația anului 2017 în pictura. Felicitări din toată inima!

Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați pentru început

Ce pot spune despre mine, Silviu Parascan? M-am născut în urmă cu 28 de ani într-un oraș în care arta (ca o calitate a sa distinctivă) pare să-și fi pus amprenta asupra mea încă de timpuriu: în Iașul natal am descoperit fascinația picturii. Îmi aduc aminte secvențial cum ședeam de multe ori pierdut în galeriile Uniunii Artiștilor Plastici, captat undeva dincolo de marginea fizică a tablourilor cu scene fantastico-idilice ale soților Gonceariuc, pe care ca elev, i-am întâlnit după ani, la catedră.

Însă îndreptarea mea spre pictură a început din jocul cu imagini, pe care fiecare copil îl parcurge la început, desenând cu o poftă nebună, specifică vârstei. Deci, și eu ca orice copil, mi-am dorit să desenez. Doar că încă de mic, eram foarte agitat, mai ales dacă ne gândim la nașterea mea prematură. Astfel că soluția desenatului venea cel mai mult în marele beneficiu al părinților mei, care abia așa se mai puteau odihni. Eram deja elev de școală primară, când renumitul medic stomatolog George Costin, care ne este un foarte bun prieten, mi-a adus într-o zi câteva culori de ulei. Cam de aici a pornit ”joaca la modul serios”… Peste încă puțini ani am deschis prima expoziție, în 2002, la galeriile de la Casa Cărții din Iași. Și imediat a doua, la Galeriile Județene din incinta Palatului Culturii, sub îndrumarea maestrului Petrache Bicer, în 2003.

Da
Autor de tablouri Poftiți la galerie!

Chiar dacă, educația primită în acest domeniu a stat inițial sub semnul școlii regretatului Petrache Bicer, care de altfel mi-a și insuflat dragostea atât pentru tehnică, dar și pentru plein-air deopotrivă, nu am neglijat nici lecția altori mari artiști, ca Luchian, Baba, Lucian Grigorescu și mulți alții pe care mare parte dintre ei i-am descoperit în albume: numai cu monografia lui Ciucurencu am dormit, la modul propriu, aproape un an sub pernă!

Din 2003, după ample consfătuiri familiale, am devenit elevul Liceului de Artă din Iași, ce stă sub patronajul pictorului Octav Băncilă. Din anii liceului am intrat la specializarea pictură, ca până la urmă, după doi ani, să termin grafică de șevalet. În orice caz, aici luasem contact nu numai cu bune soluții și tehnici artistice, dar și cu istoria artei care, datorită profesorilor de specialitate, cultură generală și limba italiană pe care i-am avut, avea să devină a doua mea mare dragoste, în spiritul căreia m-am și format pe plan academic. Ca student ieșean la Facultatea de Arte pentru Istoria Artei și în paralel la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, specializarea Litere, Italiană-Germană am încercat pe cât posibil să adun la un loc cele două domenii în aparență disparate: teoria și practica – participând deci în continuare în expoziții personale și colective.

Din 2012 am plecat la București, pentru masterul de Studii Medievale, pe care l-am absolvit în 2014. Acum îmi continui tot aici specializarea doctorală în domeniul artei medievale, în studiul căreia m-am aplecat cu mare dragoste de ceva vreme.

Cu toate acestea, proiectele mele se desfășoară cu cea mai mare pondere în spațiul artistic, alături de participările regulate pe care le am în București și în țară în cadrul UAP și nu numai. Pentru un artist, condiția de valabilitate existențială este să fie mereu activ.

 

         Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ?

Da
Locul unde multă lume a găsit echilibru. Mulțumim Silviu !

Pictura a devenit acum pentru mine, așa cum am mai spus, meseria, pe care încerc să o fac bine și cu plăcerea lucrului necesar de fiecare zi. Numai că așa cum în culoare vibrația și alternanța pot fi considerate dintr-o perspectivă, elemente vitale, în viața aceasta destul de colorată simțim fiecare nevoia vibrației prin alternanța cea mai apropiată afectului nostru. În cazul meu a fost muzica, pe care am învațat-o singur, dar sigur că nu la un nivel avansat. De fapt, contactul cu muzica aceea care îmi vorbește efectiv s-a produs în vacanța de vara  din clasa a VI-a, când s-au transmis la televizor pe un post francez, secvențe lungi dintr-un festival Bach, de care de atunci m-am îndragostit inexplicabil. Așa am descoperti din pură pasiune orga. Dar faptul că fac pictură, iar asta mă definește, nu înseamnă că necesitatea reîncărcării bateriilor este mai puțin eficientă atunci când mă ”pierd” ore în șir pe orgile bisericilor cu care colaborez în această direcție, repet, dintr-un hobby necesar pentru echilibrul interior.

 

 Care tehnici sunt preferatele dumneavoastră ?

da
Potret. Autor Silviu Parascan

Lucrez pictură, în majoritatea tehnicilor clasice cunoscute, însă de ulei si acuarelă mă simt cel mai apropiat, cu toate că abordez cu plăcere și tehnicile desenului cum ar fi creionul colorat, tușul sau pastelul.

Cu privire la genurile abordate, mă apropii cu destul de multă larghețe de portret, compoziție, natură statică, deși cel mai apropiat îmi este peisajul. Fac și pictură și grafică deopotrivă, așa cum știți, figurativă, de atmosferă.

 

 

 

          Vă simțiți bine în lucrări de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?

Mă simt la fel de bine pe suprafețe variate, deși nu am lucrări foarte mari. Indiferent de dimensiune, o lucrare de artă este inițial o suprafața albă care trebuie acoperită și cred că gradul de confort este dat de fapt de atitudinea în fața albului, care pentru unii este teamă, pentru alții o neclintită poftă de lucru. Dacă mă întrebați, eu sunt ăla pofticios…

 

          Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de pictură ?

Nu foarte multe, atâta vreme cât timp trebuie să mărturisesc că între pictură și alte pasiuni, trebuie să las un loc consistent și cercetării doctorale, a cărei susținere se apropie, iar când mă dezmeticesc din lucrul de atelier sau cel academic, constat că e  din nou seară…

 

         Unde vă vedeți peste 10 ani ?

         Fiecare ne dorim ce e mai bine pentru noi, așadar răspunsul trebuie privat de orice însemne egoiste atunci când mă străduiesc să fiu, cu fiecare zi care trece, cu o treaptă cât de mică, mai sus. În zece ani, sunt multe astfel de trepte, și mici și mari, contează să le pășești cu consecvență.

da

         Unde te putem găsi în spațiul online?

Mă puteți găsi pe http://silviuparascan.wixsite.com/silviuparascan

http://artindex.ro/2013/09/10/parascan-silviu-andrei/ sau pe cele două pagini personale: http://parascansilviu.blogspot.ro/șihttps://silviuparascan.wordpress.com

Și să nu uităm de Facebook!

 

Un gând final pentru cititorii acestui interviu

Cred că cel mai potrivit ar fi să adresez înainte de toate un gând de sezon, acum la apropierea sărbătorilor, care cuprinde binecunoscutele urări de sănătate, lumină în suflete și viață lungă și frumoasă!

Apoi am speranța că , citind acest scurt interviu și văzând câteva dintre lucrările mele, publicul cititor să pătrundă în universul unic al picturii mele, așa cum fiecare artist deschide un univers singular. Invitația pe care o lansăm împreună prin acest interviu ar trebui să ne demonstreze de fapt că orice artist caută de fiecare dată diferit să arate nu atât lucrurile imediate, cât acea esență a lor. Pentru că există un spirit pe care artiștii, dacă reușesc să-l capteze în arta lor, te invită în ansamblul intim al lucrurilor. Este și ceea ce eu caut, să fac publicul să înțeleagă că ceea ce se vede vine de fiecare dată cu o încărcătură de valențe noi, niciodată repetabile.

Vă multumesc foarte mult

Acestea au fost cuvintele. În urma lor rămâne o vibrație sonoră, care mai devreme sau mai târziu se va pierde în spațiu. Dar, imaginile vor marca retina. Acestea vor trece apoi în memoria noastră și vor reprezenta acolo un mic tezaur. Ce putem menționa la final ? Este doar marea bucurie. Mulțumim Siviu Parascan!

 

Silviu PARASCAN


Născut la 23 septembrie 1989 în Iaşi, România

 

Studii:

2002-2006 – Lecții de desen și pictură cu profesorul Petrache Bicer;

 

2003-2009 – Liceul de Artă Octav Bancila, Iași – absolvent al secției Grafică de șevalet, prof  Vincențiu Vânău

 

2012 – Licențiat al Universității de Arte “George Enescu” Iași, în domeniul Istoria şi teoria artei

 

2012 – Licențiat al Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, specializarea Limbă și literatură, specializarea italiană – germană

 

Master, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, domeniul Studii Medievale

 

În prezent:

Doctorand, Institutul “Nicolae Iorga” al Academiei Române, domeniul istoria artei medievale

 

 

EXPOZIȚII ȘI PARTICIPĂRI

Expoziții personale

2017 – Galeriile de artă “Theodor Pallady”, Iași

2015 – Galeriile de artă “Theodor Pallady”, Iași

2010 – Complexul Muzeal Național Moldova Iași – Muzeul Unirii

2003 – Galeriile Bibliotecii Județene “Gheorghe Asachi”, Iaşi

2002 – Galeriile de artă “Casa Cărții”, Iaşi

Expoziții colective

2017 – Salonul de Pictură București, Galeriile Căminul Artei

2017, 2015 – Grafica Românească, Galeriile Căminul Artei, București

2017, 2015 – Bienala Lascăr Vorel, Muzeul de Artă Piatra Neamț

2017 – Salonul National de Arta Medievală, Biblioteca Națională, București

2017, 2016, 2015 – Salonul Mic București, Galeriile Căminul Artei, București

2017 – Simeza ieșeană, eveniment în cadrul F.I.E. 2017

2017 – Bienala Internațională de Pictură, Chișinau

2016 – Bucureștiul nevăzut, Elite Art Gallery/Ateneul Român/ Biblioteca Națională a României

2016 – Identități ieșene, Galeria Ion Neagoe, Iași

2016 – Suntem oi sau ne prefacem?, ANAV, București

2016, 2015 – Saloanele Moldovei, Bacău/Chișinău

2017, 2016, 2015, 2013, 2012, 2011, 2010 – Atelier 35, Iași

2015 – Salonul Național de Pictură/ UAP Bucurști

2016, 2015 – Salonul Național de Toamnă TEMEIURI, Palatul Parlamentului, București

2015 – Fabricat în România, Galeriile Atrium, Palas Iași

2016, 2015 – Salonul Internațional Temeiuri, Palatul Parlamentului, București

2015 – Fo(u)r Elements (Proiect NAG 2015), Galeriile ArtA, Palatul Știrbei, București

2015 – invitat în cadrul expoziției de pictură, zilele Universității Apollonia, Palas Iași

2015 – Festivalul A R T E , galeriile de artă Cupola, Iași

2016, 2015, 2014 – Salonul Național de Toamnă, Palatul Parlamentului, București

2015 – Sweet concrete, EliteArt, București

2014 – Galeria Mignon, București

2014 – Bienala de artă DANUBIANA  Ruse-Silistra, Bulgaria

2014 – Salonul de Plastică Mică, Galeriile de Artă UAP Brăila

2014 – Galeria EliteProfArt, București

2013 – Galeria vibrațiilor tinere, Palatul Parlamentului, București

2017, 2016, 2015, 2104, 2013, 2012, 2011, 2010 – Salonul anual UAP, ARTIS, Iași

2008 – Shadows (clasa prof  Vincențiu Vânău), Galeria Pod Pogor, Iași

2007 – Teatrul Luceafarul (Foaier), Iași

2006 – Casa de Cultură Mihai Ursachi (Clasa prof  Doina Tudor), Iași

2005 – Ateneu Tătărași (clasa prof  Doina Tudor)

 

Premii și distincții:

 

2013 – Diploma de excelență pentru participare la expoziția de artă contemporană românească, organizată de către Institutul Eudoxiu Hurmuzachi la Centrul Cultural Român din Zajecar, Serbia

 

2015 – Diploma de excelență pentru participare la expoziția Fabricat în România, Galeriile Atrium, Palas Iași

 

2016 – Premiul pentru pictură la expoziția Identități ieșene, Galeriile Ion Neagoe, Iași

 

2016 – Premiul pentru pictură la expoziția Poveste de iarnă, Galeriile Ion Neagoe, Iași

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri