Regele Mihai a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale României, iar aceasta este o zi foarte tristă pentru România şi pentru români, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis

„Regele Mihai a fost una din cele mai mari personalităţi ale României şi a scris cu litere mari istoria României. Este o mare pierdere pentru România şi pentru români. Condoleanţe tuturor membrilor Casei Regale”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

El a spus că România va organiza toate ceremoniile funerare „aşa cum se cuvine”.

„Cu siguranţă, vom avea şi zile de doliu naţional. Am avut chiar acum câteva minute o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene şi am ţinut ca împreună să avem un moment de reculegere în amintirea celui care a fost Regele Mihai”, a adăugat preşedintele Iohannis.

Regele Mihai a încetat din viaţă marţi, la ora 13, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia, la vârsta de 96 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here