Caută
Close this search box.

Târgul tradițional german de Crăciun se deschide vineri în…. București

Ediția din acest an a Târgului tradițional german de Crăciun se va desfășura vineri, între orele 16,00 – 20,00, în parcarea Ambasadei Germaniei la București, se arată într-un comunicat al reprezentanței diplomatice.

Târgul va fi deschis în mod oficial de către ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, vineri, la ora 16,50, arată Agerpres.

Participanții la târg se vor putea bucura de specialități tipic germane, dulciuri și băuturi specifice de Crăciun, vor putea asculta colinde germane și internaționale și să cumpere cadouri.

Programul muzical al evenimentului va fi susținut de Formația muzicală a Școlii Germane București, Corul de copii al Școlii Germane București, Corurile Colegiului Goethe și Corul Internațional București.

Cei interesați vor avea posibilitatea să se informeze asupra proiectelor organizațiilor neguvernamentale participante. Totodată, în acest an, ambasada va organiza pentru copii un stand de decorațiuni de Crăciun ce pot fi lucrate manual.

Intrarea la târg este liberă, iar încasările obținute vor fi folosite în scopuri caritabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri