Caută
Close this search box.

Veteranul deratizării din România are 77 de ani… și încă lucrează!

Are vârsta 77 de ani, 50 de ani de muncă, este medic veterinarși are o pensie de 1.500 de lei. Pentrua o rotunji, Corneliu Vasilache lucrează ca agent DDD – adică vânează șoboloani. Fostul director al  Protan Ploiești (timp de opt ani), este veteranul acestei meserii în România în acest moment.

Pentru a ajunge agent DDD, ucigaș de șobolani, trebuie să faci două cursuri.Primul are durata de o săptămână și este obligatoriu pentru orice angajat la deratizare, dezinsecție și dezinfectare. Din acest curs se iese cu diploma de operator DDD, care este, practic, un simplu manipulator. Treapat a doua o reprezintă cursul de o lună, cu examen final, în urma căruia se obține calificare de agent DDD. Doar acest agent are voie să manipuleze otrăvurile, să le pregătească pentru deratizare sau dezinsecție. La capitolul dezinsecție menționăm că specialiștii sunt de părere că în acest moment sunt în parcurile bucureștene aproxiamtiv 300 de miliarde de ouă de țănțari în hibernare, care așteaptă luna martie a anului viitor pentru a ecloza… Asta pentru că serviciul de dezinsecția nu a funcționat de doi ani.

În fine, veteranul dezinsecției și deratizării din România, Corneliu Vasilache, nu a avut nevoie de cursuri pentru agent DDD, pentru că a absolvit facultatea de MedicinăVeterinară și s-a specilizat în domeniile deratizare, dezinsecție și ecarisaj. Are vârsta de 77 de ani și a muncit în acest domeniu timp de 50 de ani.

”Sunt ploieștean și am lucrat în mai multe locuri: în Braşov, în Făgăraș, Ploiești, București… Am lucrat în ecarisaj, am fost director la Protan Ploiești, timp de 8 ani. Salariul aici este bun, se completează cu pensia. Merge… Ce să fac? Pensia mică… 1.500 de lei. Mai am câteva luni și fac 50 de ani de muncă. Și nu mă las. Ce să fac acasă? Nu pot să stau acasă fără să fac ceva. Sunt obișnuit cu munca pe teren, să alerg”, a spus medicul Corneliu Vasilache.

Deci: este medic veterinar, a lucrat 50 de ani și are o pensie de 1.500 de lei. Adică primește 30 de lei lunar pentru fiecare an muncit.

Domnul doctor, așa cum este apelat de către colegi, umbă cu punga prin cimitir pentru a strânge, împreună cu un coleg, Iulian Dima, care are o vechime în branșă de doar 10 ani, cadavrele șobolanilor cărora li s-a pus otravă aici cu o lună în urmă. Bucureștiul este plin de șobolani, după părerea specialiștilor sunt cam 12 milioane, pentru că serviciul de deratizare din capitala României a fost suspendat din anul 2015 până în tomana lui 2017, din motive încă neelucidate. După expirarea contractului fostei firme DDD, cu doi ani în urmă, a urmat o pace genală pentru țânțarii și șobolanii din București.

”Șobolanul este foarte periculos, să știți! Este un animal purtător de microbi. De foarte mulți microbi. Deci, trebuie să fim foarte atenți la mușcătura de șobolan, care este foarte periculoasă. Dă naștere la foarte multe boli. Iar în ultimul timp s-au înmulțit foarte mult. De ce? Nu s-a ținut contsă se facă o deratizare periodică. Au trecut uneori 5,6,7ani și nu s-a făcut nimic.  Și, normal, înmulțirea lor este foarte rapidă”, ne explică medicul veterinar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri