Donald Trump are primul său control medical de când ocupă funcția de președinte al SUA, vineri, după o săptămână în care sănătatea sa mentală a fost un subiect extrem de discutat. Totuși, Donald Trump nu va fi supus unui examen psihiatric, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe săptămâna aceasta. În trecut, alți președinți ai SUA au făcut publice date medicale cum ar fi greutatea, tensiunea arterială și nivelul de colesterol, relatează Reuters.

Controlul medical al președintelui Donald Trump are loc vineri la Centrul Medical Militar Național Walter Reed, în apropiere de Bethesda, Maryland. Casa Albă va stabili ulterior ce date vor fi făcute publice din constatările medicului.

Trump, le-a declarat reporterilor joi că se așteaptă ca examenul să meargă bine. „Mai bine merge bine, altfel bursa nu va fi deloc fericită”, a spus Trump zâmbind.

Președintele SUA nu este obligat să divulge informații despre starea sa de sănătate, deși Casa Albă a declarat că medicul ce examinează președinții americani,Ronny Jackson, va oferi o declarație vineri și va răspunde întrebărilor reporterilor marți.

Controlul medical prezidențial nu se face după o procedură standard. Cu alte cuvinte, nu se știe dacă alți președinții americani au fost testați pentru acuitatea mentală în timpul mandatului lor. Ronald Reagan, spre exemplu, a fost diagnosticat cu boala Alzheimer la cinci ani după părăsirea Casei Albe.

Când a candidat pentru funcția de președinte, Trump a lansat un raport strălucitor de la medicul său personal din New York, care a spus că Trump ar fi „cea mai sănătoasă persoană aleasă vreodată ca președinte”.

Speculațiile legate de sănătatea mentală a domnului Trump au fost alimentate, nu pentru prima dată, de lansarea cărții „Foc şi Furie: În interiorul Casei Albe conduse de Donald Trump” („Fire and Fury: Inside the Trump White House”), a jurnalistului Michael Wolff, care a spus despre Donald Trump că „se comportă precum un copil”.

„Toată lumea spune că se poartă ca un copil. Prin asta se referă la faptul că are nevoie de apreciere imediată. Totul este despre el”, a spus Wolff într-o emisiune televizată.

În replică, Trump, în vârstă de 71 de ani, s-a descris drept un  “geniu foarte stabil” și “foarte deștept” într-o serie de postări pe Twitter.

Sursa: Reuters

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 9 =