Caută
Close this search box.

Capii Cosa Nostra, celebra familie mafiotă, arestați în New York

Poliţia din New York a arestat, vineri, nouă membri ai mafiei. Poliția a arestat capul uneia dintre cele cinci mari familii ale Cosa Nostra locale şi ierarhia acesteia, potrivit unui comunicat al procurorului federal al Manhattanului, scrie AFP.

Potrivit Agerpres, razia a permis reţinerea lui Joseph Cammarano, 58 de ani, presupusul şef al familiei Bonanno, precum şi a mai multor locotenenţi ai săi şi membri ai clanului, unii purtând porecle ridicole: John Zancocchio (zis Porky), 60 de ani, Joseph Sabella, 52 de ani, George Tropiano (Grumpy) 68 de ani, Albert Armetta (Al Muscles), 48 de ani, şi Domineck Miniero, la 85 de ani fiind decanul de vârstă al persoanelor arestate.

Toţi şase au fost acuzaţi de crimă organizată şi extorcare, capete de acuzare pasibile fiecare de 20 de ani de închisoare. Printre altele, ei ar fi încheiat un acord pentru a asasina şi agresa indivizi neprecizaţi în documentul de punere sub acuzare comunicat vineri de procurorului federal al Manhattanului, Geoffrey Berman.

Alte patru persoane, inclusiv doi membri ai altor două mari familii mafiote din New York – „Lucchese” şi „Genovese” -, au fost inculpaţi pentru crimă organizată în cadrul acestei operaţiuni. Trei au fost arestate la New York, iar a patra în Pennsylvania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri