Îl cunosc pe Vasile Petrovici de la sfârșitul anilor `90, un vizitator discret al galeriilor și muzeelor de artă din București, pasionat de pictură, iubit de artiști, înzestrat cu o mare finețe și un gust educat în zeci de ani de studiu, perioadă în care nu a ratat aproape nici o expoziție de artă.

”Jurnalul unui colecționar 2011-2015”, de Vasile Petrovici. Imagine de pe coperta a IV-a

Vasile Petrovici este un colecționar de artă – deși meseria sa, aparent, nu are nici o legătură cu arta: este specializat în tehnologia informației și crează software -, este delicat cu artiștii și mereu atent la evoluția fiecăruia în parte. S-a apropiat de pictori, le-a vizitat atelierele, a scris despre unii dintre ei, cum ar fi Ion Popescu Negreni, Alma Redlinger sau Marcel Chirnoagă.

Iar de 25 de ani își construiește propria lume de vis… într-o colecție artă.

Și scrie despre ce vede și despre ce aude într-un jurnal intim. Un declic în sufletul său l-a determinat să și publice o bună parte din el, cel de față, care cuprinde însemnări aproape zilnice din perioada 2011 – 2015.

”Acest jurnal conține numai însemnări despre evenimentele de artă plastică la care am participat. Am purces la ținerea regulată a acestuia începând cu 1 iunie 2011. Până atunci aveam însemnări sporadice pe diferite caiete de la zeci de expoziții temporare și vizite în muzee de artă”, explică Vasile Petrovici în Cuvântul lămuritor.

Da, a fost o supriză să aflu că a ținut un jurnal pe care îl și publică. Îmi imaginam tot felul de abordări, în linii simple, fără prea multe artificii. În mare chiar așa și este, dar în realitate șocul a fost imens. Vasile Petrovici a reușit să creioneze o adevărată frescă a lumii artistice din București și nu numai. Scrie cu sinceritate și direct despre tot ce s-a întâmplat în jurul său privind expozițiile și întânirile, inclusiv impresiile care uneori sunt neiertătoare. Nu este caustic, nu aruncă vorbe gratuite, nu laudă fără să suțină. Este ca un orologiu care arată timpul imperturbabil, nimic nu-l clintește.

Rezultatul?! Un univers ascuns pentru neavizați devine o carte larg deschisă, onestă și plină de informații.

De pildă, joi, 4 august 2011: ”…doamnele s-au declarat nemulțumite, deoarece artistul se arăta a fi din cale-afară de îngâmfat”, Joi, 22 septembrie 2011; ”Merg cu Ana , fiica mea, la expoziția de artă de la Operă. O oroare de expoziție și unde mai pui că este închinată festivalului Geroge Enescu…”

Dar mai ales, fapte de viață ale artiștilor: Marți, 17 ianuarie 2012: ”Dau un telefon domnului Brădean. Îmi răspunde doamna și-mi spune că în decembrie i-a fost spart atelierul și i s-au furat cel puțin trei lucrări de 60×50 cm. Este foarte supărată”; Vineri, 5 octombrie 2012: ”În drum spre serviciu văd că ușa e deschisă la atelierul lui Vasile Mureșan Murivale. Mă duc pe la el. Este abătut. Plouă afară și, prin tavan, apa intrase în atelier”.

Vasile Petrovici scrie cu aceeași sinceritate și despre drumurile sale, din țară și străinătate, despre numeroasele exemplare din volumele sale dăruite gratuit prietenilor și apoi cunoscuților, fie că este vorba despre un muzeograf din Madrid, Muzeul Prado, sau un critic de artă român. Printre rânduri lasă să se vadă cât de mare este efortul pentru a putea colecționa artă, plătind în rate direct către artiști. Sau cât de puțină lume înțelege demersul uman și material, acela de a edita și publica de unul singur importante volume despre arta contemporană.

Colecționarul a publicat majoritatea volumelor de artă din resurse financiare proprii, mai puțin albumul ”Alma Redlinger” (2009, împreună cu Daria Simion). Și au urmat: ”Dicționarul colecționarilor de artă din România” (2011), ”În preajma lui Marcel” (2011), ”De vorbă cu Marcel Chirnoagă” (2012), ”De vorbă cu Mihai Sârbulescu” (2013), ”De vorbă cu Alma Redlinger” (2014) și ”Ion Popescu Negreni – Desene permise” (2017), împreună cu Iulian Ghiță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 4 =