Caută
Close this search box.

„100 de ani de inventică românească”

Institutul Cultural Român (ICR) și Universitatea Politehnica din București (UPB) organizează luni, 12 martie 2018, evenimentul „100 de ani de inventică românească” care se înscrie în seria de manifestări dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri.

Manifestările sunt legate şi de aniversarea de căre UPB a 200 de ani de la primele cursuri de inginerie din România, cursuri organizate de către Gheorghe Lazăr, în 1818, pe lângă mânăstirea Sfântu Sava din București și vor cuprinde:

  • prezentarea volumului „100 de inovatori români”,apărut la editura ICR;
  • o expoziție de inventică de ultimă generație, cu invenții și inovații realizate de profesori și cercetători din cadrul UPB;
  • proiecția a două filme documentare (producător executiv Mihai Vișinescu) despre personalităţi marcante ale ingineriei naționale și mondiale.Este vorba despre Anghel Saligny și Nicolae Vasilescu Karpen, pionieri în domeniu, a căror amprentă asupra modernizării României este de necontestat.

În deschiderea evenimentului vor vorbi,  Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București și Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român. Colaborarea dintre Institutul Cultural Român și Universitatea Politehnica din București a plecat de la premisa că inovația și creativitatea, științifică sau artistică, contribuie, împreună la definirea profilului  identitar al României. Deschiderea față de o zonă academică, alta decât cea tradițional vizată de ICR este un demers de apropiere a unui public mai larg în contextul în care, s-a demonstrat că,  arta și tehnologia au deja un trecut comun de influențare reciprocă.

„Cartea 100 de inovatori români este o plăcută surpriză. Departe de ariditatea unui dicționar obișnuit, autorii au ales o cale potrivită: cea a unui veritabil spectacol transdisciplinar al inteligenței și creativității personalităților române sau de origine română, de la literatură la știință, de la tehnică la filozofie, de la estetică la fizică teoretică”, scrie în prefața volumului Basarab Nicolescu, membru de onoare al Academiei Române.

Volumul „100 de inovatori români” prezintă o serie de personalități remarcabile care au desfăşurat activităţi în strânsă legătură cu istoria Politehnicii din București: Anghel Saligny, Nicolae Vasilescu-Karpen, Spiru Haret, Ion Mincu, Gogu Constantinescu, Traian Lalescu, Constantin Budeanu, Simion Stoilow, Aurel Perșu, Mihail Manoilescu, Petre Sergescu, Alexandru Proca, Elie Carafoli, Costin D. Nenițescu, Ion I. Agârbiceanu, Șerban Țițeica, Justin Capră.

Expoziția de inventică propune publicului prezentarea unor dispozitive medicale destinate neurochirurgiei (implanturi și grefe pentru cranioplastie), echipamente pentru industria chimică dar și lucrarea „Invențiile, tezaurul României”, realizată de Forumul Inventatorilor Români. Sunt prezentate și inovații  ale Universităţii Politehnica premiate recent  la Salonului de invenții de la Bankok, care a avut loc în  februarie 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri