Chiar dacă, până vineri, am avut câteva zile de iarnă autentică, România a trecut la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică (24-25 martie). Astfel, ceasurile s-au dat cu o oră înainte, iar ora 3:00 de duminică a devenit ora 4:00.                                                Inițial, introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui. La nivelul Uniunii Europene, trecerea la ora de vară se face similar în toate statele, în aceeași zi. În România, schimbarea orei a fost introdusă prima dată în anul 1932.                                                                                La nivelul Uniunii Europene, trecerea la ora de vară se face similar în toate statele, în aceeași zi. În România, schimbarea orei a fost introdusă prima dată în anul 1932. Până în 1939, a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, și prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. În perioada regimului Ceaușescu, în 1979, România a semnat Convenția fusurilor orare, iar după Revoluție, în 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în țările UE.                                                                        Conform specialiștilor, trecerea la ora de vară ne poate afecta, dar nu pe termen lung, în cazul tinerilor şi oamenilor sănătoşi. În schimb, persoanele care suferă de anxietate si depresie, precum şi vârstnicii ar putea simţi un disconfort crescut ca urmare a acestei modificări. De asemenea, atunci când se schimbă ora, cei care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimți mult mai intens modificarea. Acești oameni ar putea avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obișnuiesc să se trezească zilnic mai devreme cu o oră.                                                                                          În general, însă, problemele nu vin de la schimbarea orei, ci de la mult mai banala, dar și foarte cunoscuta ”astenie de primăvară”. Câtă vreme e doar astenie, e încă bine. Totul e să nu devină nevroză sau depresie. (foto alba24.ro)

104 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =