Caută
Close this search box.

Misteriosul viitor soț al Angelinei Jolie

Poate cea mai îndrăgită și celebră actriță a lumii, Angelina Jolie (42 de ani), e pregătită să înceapă o viață nouă alături de un alt bărbat, susține presa americană. Angelina trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu un agent de imobiliare „chipeș și ceva mai în vârstă” (cum a declarat chiar ea), cu care intenționează să se și căsătorească. Acesta ar fi așadar al patrulea mariaj pentru eroina din „Tomb Raider”. Potrivit unor zvonuri lansate de apropiații ei, actrița și-ar fi refăcut viața după divorțul de Brad Pitt. „După despărţirea de Brad, Angelina s-a simţit destul de rău. O ajută faptul că are pe cineva alături”, a menţionat sursa, care a specificat că bărbatul din viața ei nu este o celebritate. Chiar Jolie a confirmat unor prieteni apropiați că încă nu este gata să iasă în public cu noul iubit, dar s-au întâlnit deja de câteva ori, departe de ochii presei ori ai prietenilor.                                              Brad Pitt ar fi trecut deja peste căsnicia cu Angelina Jolie, drept dovată că s-a împăcat cu Jennifer Aniston, prima lui soție. Cert este că, în prezent, Angelina se află la Londra în perioada aprilie-august 2018, unde filmează pentru „Maleficent 2”. Tot în această perioadă, actrița urmează să-și îndeplinească obligațiile în calitate de profesor-invitat la London School of Economics.                                                                                                      Celebra actriță a avut o relație de 12 ani Brad Pitt (54 de ani), dintre care doi în cadrul căsătoriei. În septembrie 2016, Jolie a fost cea care a intentat acțiunea de divorț. (foto celebrityinsider.org)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri