Pe 1 aprilie 1941, în Postul Paștelui, între 200 și 2.000 de români din Bucovina de Nord au fost uciși de către trupele sovietice în momentul în care încercau să treacă granița dintre URSS și România. Unii dintre ei – printre care și bebeluși – au sfârșit, de vii, în gropi comune, acoperiți cu var. După masacru, 13.000 de suflete nevinovate au fost săltate din casele lor și deportate fie în Siberia, fie în Kazahstan, puține dintre ele supraviețuind. Până în 1990, nimeni nu a avut voie să vorbească despre Masacrul de la Fântâna Albă.
În 1940, țara noastră este forțată să cedeze URSS-ului, un teritoriu în care viețuiau peste 3.000.000 de români. Imediat după expirarea ultimatumului, Armata Roșie și NKVD-ul ocupă toate zonele. În condițiile date, oamenii încearcă să treacă granița în patrie. Autoritățile ucrainene estimează că numai în primul an de ocupație au revenit în patria-mamă peste 7.000 de oameni, dar cifrele ar putea fi mult mai mari.
La începutul anului 1941, NKVD-ul, Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, lansează, intenționat, zvonul că sovieticii permit trecerea graniței în România.Drept urmare, pe 1 aprilie 1941, în postul Paștelui (care a căzut, atunci, pe 20), de zius Sfinților Mucenici Hristant și Daria, un grup mare de români din valea Siretului – satele Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Cupca, Corcești ori Suceveni, purtând un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină) formează o coloană, pașnică, de 3.000 de pesroane, cu gândul de a trece noua graniță sovieto-română. La trei kilometri de zona de demarcație, în poiana Varnița, în locul cunoscut drept Fântâna Albă, sunt loviți în plin, cu foc de mitraliere executat de armata sovietică. Între 200 și 2.000 de oameni (cifrele nu se vor cunoaște, niciodată, cu exactitate) sunt uciși cu sânge rece, printre aceștia aflându-se și bebeluși.
Fie că sunt grav răniți, fie că sunt deja morți, românii sunt legați de cozile cailor și târâți până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde sunt îngropați de vii!Conform martorilor, două zile și două nopți pământul s-a mișcat în acele gropi.Supraviețuitorii sunt urmăriți de către cavalerie și uciși cu sabia! ”Norocoșii” sunt arestați de NKVD-ul din Hilboca – Adâncata și, după torturi înfiorătoare, sunt duși la cimitirul evreiesc din orășel, aruncați de vii într-o groapă comună peste care se toarnă var stins…Cel mai negru Paște din istoria noastră.
”Oficial” se vorbește doar de 44 de persoane decedate, dar numărul este infinit mai mare. După masacru, pornește la drum o operațiune uriașă de represalii. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când se părea că lucrurile se calmaseră, peste 13.000 de români sunt ridicați din casele lor și trimiși fie în Siberia, fie în Kazahstan, unii dintre ei în lagăre. Puțini vor supraviețui. Ca rezultat al emigrărilor, deportărilor și asasinatelor, populația românească a regiunii Cernăuți va scădea cu 75.000 de persoane între recensământul românesc din 1930 și primul recensământ Sovietic, cel din 1959. S-a afirmat că aceste persecuții au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populației românești, plănuit și executat de regimul sovietic.
Monumentul de la Hilboca, în Bucovina de Nord, Ucraina de azi. Conform martorilor, în momentul producerii masacrului, se putea distinge pichetul românesc de grăniceri
Până în 1990, Masacrul de la Fântâna Albă a fost un subiect tabu. Abia prin 201, Camera Deputaților a cerut ca ziua de 1 aprilie să devină ”Ziua națională de cinstire a memoriei românilor”, dar nici până astăzi nu a fost făcută nicio analiză pertinentă a tragediei.
