Performanță istorică în Bănie, acolo unde handbalistele oltence, antrenate de Bogdan Burcea, au adus prima cupă europeană din istoria Craiovei la jocurile sportive. Cu alte cuvinte, SCM Craiova a cucerit Cupa EHF (Cupa Federației Europene de Handbal), un fel de Cupa UEFA sau Europa League de astăzi, dar la handbal feminin.

Oltencele au învins formaţia norvegiană Vipers Kristiansand cu scorul de 30-25 (19-12), în Sala Polivalentă din Craiova, în manşa a doua a finalei. Cu alte cuvinte, fetele noastre au obținut exact diferența minimă de care aveau nevoie pentru succesul final, după ce pierduseră la 4 goluri diferență în Scandinava.

A fost un final dramatic, pe muchie de cuțit, după ce portarul Craiovei, Yuliya Dumanska, a apărat două aruncări consecutive cu câteva secunde înainte de final. Gruparea norvegiană Vipers, care se impusese în tur cu 26-22 ar fi câștigat cupa dacă marca în acel final de partidă.

După o primă repriză foarte bună, oltencele au intrat la pauză cu un avans de şapte goluri pe tabelă, 19-12.

Ele au avut chiar și nouă goluri în repriza secundă, 24-15 (38), dar Vipers a început o cursă contracronometru, s-a apropiat la şase goluri, 25-19 (42), apoi au venit la cinci, 28-23 (50), iar finalul a fost dramatic. Formaţia gazdă a pierdut mingea când mai erau 27 de secunde, dar Dumanska a avut două intervenţii remarcabile şi trofeul a fost câştigat de SCM Craiova. (foto digisport.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 7 =