Caută
Close this search box.

Motivarea CCR privind revocarea lui Kovesi, publicată în curând. Ce spune Valer Dorneanu

valer Dorneanu

UPDATE: Judecătorii CCR au citit, în plenul Curţii, motivarea în cazul deciziei privind revocarea Laurei Kodruţa Kovesi, şefa DNA. Potrivit unor surse oficiale, citate de Libertatea, textul motivării nu va conţine nici termen de aplicare a deciziei, nici sancţiuni pentru neaplicarea ei. Există şi o opinie separată, potrivit aceloraşi surse. În scurt timp, motivarea va fi transmisă către monitorul Oficial, pentru publicare.

Motivarea CCR, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, va fi citită joi, în plenul CCR.

Tot joi ar urma să fie publicată în Monitorul Oficial motivarea deciziei potrivit căreia preşedintele trebuie să o revoce pe şefa DNA, potrivit News.ro.

Din informaţii venite de la preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, jurnaliştii au aflat că judecătorii nu au dat preşedintelui nici un termen de aplicare a hotărârii, dar că acesta curge de la data publicării în Monitorul Oficial. Practic, șeful statului se află în ilegalitate dacă nu aplică decizia.

Preşedintele Curţii Constituţionale le-a spus reporterilor că a fost prezentată decizia și că s-au făcut corecții, existând și o opinie separată.

Așadar, în curând ar urma să apară motivarea și pe site-ul CCR. Potrivit unor surse, ea are peste 70 de pagini.

Valer Dorneanu a mai spus că în motivare nu se menționează sancțiuni, pentru că se pleacă de la premisa că se va respecta decizia CCR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri