UPDATE. SIMONA HALEP va juca finala de la Roland Garros, sâmbătă, de la ora 16 (ora României), în compania laureatei de la US Open, americanca SLOANE STEPHENS (25 de ani, nr.10 mondial), pe care o conduce la întâlniri directe cu scorul de 5-2. Meciul va fi transmis în direct de PRO TV și Eurosport. Stephens a învins-o în semifinală cu 6-4, 6-4 pe compatrioata sa Madison Keys.

Fantastic început de semifinală, la Roland Garros, pentru nr.1 mondial, Simona Halep. Constănțeanca noastră a sufocat-o pur și simplu, pe ”Regina” de la Wimbledon, Garbine Muguruza, care – nota bene – nu pierduse până atunci niciun set la Paris, începând partida  cu un 6-1 ce n-a văzut Parisul. Muguruza nu a avut timp nici măcar să înțeleagă ce se întâmplă, după ce își zdrobise, pur și simplu, adversarele din tururile anterioare, ultima victimă fiind însăși Sharapova, ”desființată” cu 6-2, 6-1 !

Setul doi a avut însă alt istoric. Muguruza a condus cu 3-1, 4-2, 4-3 și Simona a egalat la 4. Formidabil ! Campioana noastră era la două game-uri de finala de Grand Slam de la Paris. 4-4 și avantaj Simona, pe serviciul ei ! Curg egalitățile și tensiunea crește incredibil. Se ajunge la 5-4 Halep și românca este la doar un game de victoria într-unul din cele mai importante meciuri ale carierei, dacă nu cumva chiar cel mai important. E lupta pentru supremația mondială în anul de grație 2018. Și mai poate fi primul Grand Slam câștigat în carieră. Și vine 40-0, Muguruza e KO ! Fantastic, Simona !!!

Halep – Muguruza 6-1, 6-4, triumf total al Simonei și al României. Este a treia finală a Simonei la Paris. Și probabil prima câștigată.

Finala va fi cu învingătoarea meciului dintre Sloane Stephens și Madison Keys, ambele din SUA și ambele cu mult sub cota și valoara Muguruzei.

(foto doartenis.ro)

149 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here