Curtea Constituţională a României (CCR) arată în motivarea deciziei privind revocarea Laurei Corduţa Kovesi de la DNA că preşedintele nu este îndrituit să facă o analiză decizională asupra modului în care este motivată propunerea ministrului Justiţiei.

În schimb, arată Curtea acesta poate deschide un dialog cu ministrul Justiţiei cu privire la aceste aspecte.

CCR mai spune că nu este nici rolul preşedintelui şi nici cel al Curţii Constituţionale de a face un control al acestei evaluări pentru că, într-un atare caz, ar denatura rolul ministrului Justiţiei şi s-ar transforma în autorităţi de control al modului în care ministrul Justiţiei înţelege să îşi exercite competenţa constituţională discreţionară minimală ce se reflectă în evaluarea realizată.

Curtea constată că şeful statului a făcut în acest caz o „evaluare a evaluării” ministrului Justiţiei, cu alte cuvinte a temeiniciei motivelor cuprinse în propunerea de revocare, plasându-se deasupra autorităţii ministrului Justiţiei, ceea ce încalcă Constituţia, transmite News.ro.

Curtea constată că procedura de revocare iniţiată de ministrul Justiţiei, în condiţiile în care preşedintele României nu a avut nicio obiecţie cu privire la regularitatea acesteia, îndeplineşte criteriile de legalitate, astfel încât „preşedintele României ar fi trebuit să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

VEZI DECIZIA CCR

Judecătorii Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu arată, în opinia concurentă că deciziei Curţii Constituţionale privind revocarea din funcţie a şefei DNA, că esenţa conflictului constituţional a fost generat de disfuncţiile dintre Secţia pentru procurori a CSM şi ministrul Justiţiei.

Pe lângă motivarea deciziei, documentul publicat joi pe site-ul Curţii Constituţionale mai conţine o opinie concurentă a judecătorilor constituţionali Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu, precum şi opinii separate semnate de Livia Stanciu, Daniel Morar şi Mircea Minea.
Opinie separată (Livia Stanciu): Nu s-a putut stabili o depăşire a competenţelor preşedintelui în procedura de revocare

Ministrul justiţiei nu reprezintă o autoritate publică constituțională în sensul articolului 146 lit.e) din Constituție și deci nu poate fi parte într-un conflict juridic de natură constituțională, iar Guvernul nu are însă nici o competență, nici o atribuție în ceea ce privește cariera magistraților, arată judecătorul Livia Stanciu în opinia separată la motivarea deciziei CCR privind revocarea şefei DNA.

Livia Stanciu, jdecător CCR,. precizează că nu s-a putut stabili o depășire din partea președintelui a limitelor de competență legală în procedura de revocare a şefului DNA. În plus, nu s-a putut stabili o imixtiune a Președintelui României în competențele celorlalte instituții, mai spune judecătorul.

64 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 4 =