Caută
Close this search box.

Toader spune că n-a fost consultat cu privire la OUG pentru modificarea Codurilor penale. Ordonanța ar putea să-l scape pe Dragnea

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, afirmă că nu a fost consultat cu privire la o eventuală ordonanţă de urgenţă prin care ar urma să fie modificate Codurile penale.

Așa cum a anunțat chiar Liviu Dragnea, lideerul PSD, partidul s-ar putea întruni la începutul acestei săptămâni ca să dea mandat Guvernului să adopte o ordonanță de urgență pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală după modelul Ordonanței 13.

Ordonanța ar fi dedicată în primul rând lui Liviu Dragnea, cel care a fost condamnat, joi, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la DGASPC Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

De patru zile, cinci zile nu sunt în Bucureşti. Nu a făcut nimeni cu mine o astfel de dezbatere. Dacă voi fi solicitat, atunci voi răspunde şi fiţi de acord ca să nu dau răspuns la probleme ipotetice„, a declarat Tudorel Toader la sediul Ministerului Justiţiei, citat de Agerpres.

Sâmbătă, la Suceava, ministrul a evitat să se pronunţe privind o eventuală susţinere din partea sa a angajării răspunderii Guvernului sau a unor ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale, în contextul declaraţiilor făcute, vineri seară, de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, referitor la faptul că procedurile parlamentare sunt greoaie, demersurile coaliţiei majoritare sunt blocate prin contestări, iar maniera adoptată de a avea dezbatere în Parlament a fost una greşită.

Totodată, Tudorel Toader a afirmat că zeci de articole au fost declarate neconstituţionale atunci când Codurile penale au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului sau au fost modificate prin ordonanţe de urgenţă.

El a reamintit că, pe 18 august 2017, Guvernul a aprobat proiectul de lege emis de Ministerul Justiţiei pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală în limitele punerii în aplicare a celor două Coduri cu deciziile Curţii Constituţionale şi transpunerii a două directive europene, o directivă privind confiscarea extinsă şi o alta privind prezumţia de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri